8 C
Campulung Muscel
marți, 30 aprilie, 2024

43 de percheziții domiciliare în zona Muscel!

Alte Știri

La data de 5 octombrie a.c., poliţiştii din Câmpulung, coordonați de comandantul Gheorghe Ciolan împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, efectuează 43 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Câmpulung şi a comunelor Bughea de Sus, Lereşti şi Poienarii de Muscel, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Direcției de Investigații Criminale, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională și Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor Argeş.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2008 – 2016, persoanele vizate ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către 80 de femei, în state ale Uniunii Europene.

Din activitatea infracţională, aceştia ar fi obţinut peste 3.000.000 de euro.

45 de persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung pentru audieri.

De asemenea, în cazuă s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Ultimele Știri

Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor!

Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor! Aceștia trebuie...

Alte știri din aceeași categorie