8.2 C
Campulung Muscel
vineri, 13 martie, 2026

Lucrările la noul spital din Mioveni avansează!

Alte Știri
Stadiul lucrărilor pe șantierul noului Spital „Sfântul Spiridon” din Mioveni avansează conform graficului impus de constructor.
Până la acest moment a fost executat 12% din procentul total, reprezentând subsolul, parterul, etajul I și II.
În prezent se lucrează la finalizarea pereților exteriori ai etajului III, urmând ca până la finalul lunii să fie turnată și placa dintre etajele III și IV.
În timp ce o parte dintre echipele de muncitori lucrează în exterior la executarea cofrajelor, a armăturilor și la turnarea betonului, celelalte echipe, aflate în interiorul construcției au trecut la compartimentarea etajelor și la montarea unor instalații, așa cum puteți observa în imaginile surprinse pe șantier în aceste zile.
Reamintim că viitorul spital este amplasat în zona actualului Spital Orăşenesc „Sfântul Spiridon”, iar investiția este susținută financiar până în prezent doar din bugetul local.
Ultimele Știri

După apariția la antrenamente, confirmarea a venit: Vladislav Rosic preia AFC Câmpulung Muscel

AFC Câmpulung Muscel a oficializat joi, 12 martie 2026, numirea antrenorului Vladislav Rosic, la o zi distanță după ce...

Alte știri din aceeași categorie