13 C
Campulung Muscel
duminică, 5 mai, 2024

La cea mai amplă campanie de curățenie s-au implicat cei mai mulți din Mioveni

Alte Știri

Sâmbătă, 15 septembrie, de Ziua Națională a Curățeniei, angajații primăriei Mioveni, ai societății Servicii Edilitare pentru Comunitate, un număr mare de elevi, profesori și voluntari, au participat, ca în fiecare an, la cea mai amplă campanie de curățenie organizată în cadrul proiectului “Let’s Do It România”.

Acțiunea de ecologizare la nivelul orașului Mioveni a început la ora 09.00, în fața primăriei, acolo unde participanții au primit saci de gunoi, mănuși de protecție, s-au repartizat zonele de intervenție și s-a încheiat după mai bine de trei ore.

Cantitățile de deșeuri strânse de voluntari, în special din zonele verzi și parcuri au fost colectate și trasnsporate la rampa de gunoi de angajații S.Ed.C. Mioveni.

Pe pagina sa de socializare, primarul Ion Georgescu, a transmis mii de mulțumiri tuturor celor implicați în această campanie, la nivelul orașului Mioveni, celor care au înțeles faptul că implicarea noastră, a cetățenilor orașului, în acţiuni de voluntariat în domeniul ecologiei conduce către un mod responsabil de a asigura un mediu sănătos şi curat.

Ultimele Știri

Mega ofertele de Azi la Kaufland. Produsele nelipsite din casă care dispar după rafturi foarte repede

Mega ofertele de Azi la Kaufland. Produsele nelipsite din casă care dispar după rafturi foarte repede. La Kaufland găsești...

Alte știri din aceeași categorie