17.4 C
Campulung Muscel
joi, 31 iulie, 2025

Oraşul Mioveni a fost premiat la Gala „A.O.R. – 25 de ani de activitate”

Alte Știri

Oraşul Mioveni a fost premiat la Gala „A.O.R. – 25 de ani de activitate”

În perioada 24-26 martie 2019, Mioveniul a fost reprezentat de primarul Ion Georgescu la Gala „A.O.R. – 25 de ani de activitate”, eveniment organizat, în capitală, de către Asociaţia Oraşelor din România.

Manifestarea a reunit primari şi alţi participanţi din oraşele din întreaga ţară şi principalii parteneri de dialog din cadrul ministerelor şi comisiilor parlamentare, conform „Programului Adunării Generale AOR 2019”.

Cu această ocazie, edilul Ion Georgescu a primit distincția „Performanță și succes în administrația publică”.

Amintim că Asociaţia Oraşelor din România (A.O.R.) a  aniversat, anul acesta, 25 de ani de la fondare. Având ca principal scop dialogul activ şi relaţia dintre administraţia locală şi cea centrală, A.O.R. este una dintre cele patru structuri asociative prevăzute de Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, ce trebuie consultate obligatoriu în procesul legislativ.

Ultimele Știri

Argeșul luat la puricat. Descinderi cu mascații la clanurile Pian și Purcel. Unii dintre ei fiind găsiți în timp ce jucau barbut

Argeșul luat la puricat. Descinderi cu mascații la clanurile Pian și Purcel. Unii dintre ei fiind găsiți în timp...

Alte știri din aceeași categorie