S-a declanșat recensământul urșilor în Argeș!

Alte Știri

S-a declanșat recensământul urșilor în Argeș! Pentru a preveni toate incidentele, Instituția Prefectului-Județul Argeș a solicitat administratorilor fondurilor cinegetice din județ să facă o analiză privind numărul exemplarelor de urs care pot ataca gospodării și, implicit, oameni și să înceapă imediat demersurile pentru relocare sau recoltare, în funcție de fiecare situație.

S-a luat această decizie după ce un pădurar din cadrul unui ocol silvic privat din comuna Albeștii de Muscel a fost ieri atacat de un urs. El a fost operat de urgență la Spitalul Județean din Pitești iar, în acest moment, se află internat pentru recuperare la Secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie.

Având în vedere acest incident foarte grav, prefectul Emilian Dragnea a solicitat instituțiilor responsabile de gestionarea problemelor provocate de animalele sălbatice să întocmească rapid documentația în vederea obținerii aprobării Ministerul Mediului pentru recoltarea acelui exemplar de urs.

 

Ultimele Știri

Percheziții de amploare în Argeș și alte șase județe! Grupare suspectată că a furat mărfuri de 9 milioane de euro, destructurată de DIICOT Pitești

O amplă operațiune desfășurată marți, 3 noiembrie, de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Pitești și procurorii DIICOT a...

Alte știri din aceeași categorie