După trei luni de vacanţă, membrii Cercului de Istorie „Gheorghe I. Brătianu” s-au reîntâlnit

Alte Știri

După trei luni de vacanţă, membrii Cercului de Istorie „Gheorghe I. Brătianu” s-au reîntâlnit. Biblioteca Municipală „Ion Barbu” din Câmpulung a găzduit prima comunicare din această toamnă susţinută de conferenţiarul universitar doctor Claudiu Neagoe, având ca temă: „Organizarea militară a ţărilor române în epoca fanariotă”.

În toate informațiile prezentate s-a încercat să se facă lumină într-o perioadă istorică în care cele două țări românești Muntenia și Moldova au avut domnitori străini numiți de poarta otomană. Un adevăr care s-a întins pe un secol din istoria românilor cele două principate românești au cunoscut o înflorire atât în privința învățământului cât și administrativ și economic.

Toți domnitorii fanarioți au fost luminați cu studii în marile universități din Turcia, Polonia, Franța, Austria sau Germania. Următoarea întâlnire a istoricilor va avea loc pe 28 noiembrie iar ca invitat special va fi decanul facultății Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești, profesorul universitar doctor Constantin Augustus Bărbulescu.

Ultimele Știri

Duminică, se închide circulația în Rucăr! Două străzi, blocate de la ora 09:00 pentru un eveniment important

Duminică, se închide circulația în Rucăr! Două străzi, blocate de la ora 09:00 pentru un eveniment important. Locuitorii din Rucăr...

Alte știri din aceeași categorie