10.2 C
Campulung Muscel
joi, 2 mai, 2024

Locuitorii din Poienarii de Muscel vor beneficia de o rețea de gaze

Alte Știri

În perspectiva introducerii reţelei de gaz la Poienarii de Muscel, primarul Ion Banzea a încheiat trei contracte în valoare de 160.650 lei fiecare. Compania bucureşteană Zet Expert Consult SRL va încasa de la Primăria musceleană, în total, pentru cele trei studii, contractate pe 2 aprilie 2019, 481.950 lei.

O sumă consistentă, pe care autorităţile locale sunt nevoite s-o consume în vederea obţinerii documentaţiilor necesare aşezării comunei în rândul localităţilor rurale branşate la reţeaua de gaz. Prin intermediul portalului destinat achiziţiilor publice, întreprinse de instituţiile bugetare, şeful Executivului de la Poienarii de Muscel a găsit proiectantul cu care va colabora pentru „pregătirea terenului”. Acest lucru înseamnă realizarea studiului de fezabilitate pentru înfiinţarea reţelei de gaz în comună, studii tehnice, constând în studii geotehnice şi foraje de adâncime, pentru proiectarea reţelei de gaz, şi studii topografice, în acelaşi scop. Fiecare dintre cele trei documentaţii costă, după cum am precizat în deschiderea articolului, 160.650 lei.

Ultimele Știri

Astăzi au sărbătorit, 1 Mai la iarbă verde în familia PSD Câmpulung

Astăzi au sărbătorit, 1 Mai la iarbă verde în familia PSD Câmpulung Un 1 Mai, în zona de picnic de...

Alte știri din aceeași categorie