16.9 C
Campulung Muscel
vineri, 3 mai, 2024

A început numerotarea inversă. Când intră banii pe cardurile pentru alimente și mese calde

Alte Știri

A început numerotarea inversă. Când intră banii pe cardurile pentru alimente și mese calde. Acestea vor fi încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei, pe 15 iunie. Sunt peste 2,4 milioane de oameni beneficiari ai ajutorului guvernamental.

Cel puțin 2.406.112 carduri vor primi această sumă, pornind de la datele valabile pentru cea de-a doua tranșă a programului „Sprijin pentru România”, acordat de Paște. În 2023 se acordă șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde. O dată la două luni, potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Categoriile sociale care beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde:

-pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

-persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

A început numerotarea inversă. Când intră banii pe cardurile pentru alimente și mese calde

familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

-familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

-familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;

persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

În cursul anului trecut, românii eligibili au primit alte patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei.

Ultimele Știri

Paște 2024. Cât timp pot fi consumate în siguranță ouăle roşii

Paște 2024. Cât timp pot fi consumate în siguranţă ouăle roşii. Chiar dacă ouăle crude păstrate la frigider pot...

Alte știri din aceeași categorie