1.6 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 14 martie, 2026

A intrat cu BMW-ul în țeava de gaze la Rucăr!

Alte Știri

A intrat cu BMW-ul în țeava de gaze la Rucăr! Locuitorii de pe strada Brașovului au rămas fără gaze, din cauza unui accident în urma căruia un BMW a lovit puternic conducta care alimenta mai multe locuințe.

ISU Argeş informează că au existat două victime care din fericire nu au suferit răni grave. Mai grav este faptul că autoturismul a intrat într-o ţeavă de gaze şi au fost  scurgeri de gaz la locul cu pricina. S-a intervenit cu o autospecială, SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean Argeș.

Se pare că șoferul BMW-ului se îndrepta spre Brașov, după ce a trecut de centrul Rucărului într-o curbă periculoasă nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a derapat, după care a intrat în coliziune cu o țeava de gaz pe care a rupt-o.

Potrivit aceleiași surse, perimetrul a fost închis, ”până la remedierea defectiunii”. Traficul în zonă nu a fost întrerupt pe ambele sensuri. La fața locului au ajuns și polițiștii cu un echipaj care au dirijat circulația rutieră în zonă.

Ultimele Știri

După apariția la antrenamente, confirmarea a venit: Vladislav Rosic preia AFC Câmpulung Muscel

AFC Câmpulung Muscel a oficializat joi, 12 martie 2026, numirea antrenorului Vladislav Rosic. Asta la o zi distanță după...

Alte știri din aceeași categorie