10.8 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

A murit pe loc după ce a intrat cu mașina în gardul unei case

Alte Știri

La primele ore ale dimineții un accident rutier s-a produs pe raza comunei Merișani, în satul Borlești. La fața locului au ajuns pompierii cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, prezenți la fața locului s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității Merișani, din direcția Curtea de Argeș spre Pitești, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, a părăsit partea carosabilă spre stânga față de direcția sa de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unui imobil.

Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul persoanei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc, în cauză urmând să fie efectuată autopsia medico-legală pentru stabilirea cauzei decesului.

Ultimele Știri

Totul despre Bonusurile fara Depunere

Totul despre Bonusurile fara Depunere. Pe platforma Bonus 7, poti gasi zilnic o selectie a celor mai avantajoase bonusuri...

Alte știri din aceeași categorie