Accident rutier seara trecută la Câmpulung! Două maşini avariate şi gardul bisericii rupt!
Marţi seara aproape de ora 21.00, în Câmpulung s-a produs un accident rutier soldat, din fericire, doar cu însemnate pagube materiale. Accidentul s-a produs la intersecţia străzilor Eremia Grigorescu cu General Dragalina, iar totul a fost posibil din cauza neacordării de prioritate a unui conducător auto care intra pe drumul cu prioritate.
Un conducător auto de 25 de ani aflat la volanul unui autoturism care efectua curse în regim de taxi, a fost acroşat de un autoturism marca Renault. Bărbatul aflat la volanul Renault-ului, nu s-a asigurat corespunzător la intrarea pe drumul cu prioritate şi l-a izbit în partea stângă pe taximetrist, iar din impact, taxiul s-a întors şi s-a oprit în gardul Bisericii Schei. Conducătorul auto de pe taxi a suferit un traumatism cranio-cerebral minor şi nu a dorit să fie transportat la UPU Câmpulung.