12.2 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Accidentul mortal care a zguduit Argeșul. Șoferul era băut la volanul bolidului de lux

Alte Știri

Un cumplit accident mortal a avut loc săptămâna trecută în comuna Dobrești, acolo unde un tânăr în vârstă de 19 ani a murit. Șoferul în vârstă de 28 de ani, a ajuns la spital cu leziuni grave.

Acolo i-au fost recoltate probe de sânge pentru a se stabili dacă înainte de tragedie a consumat alcool. Testele au confirmat că într-adevăr conducătorul auto băuse, dar nu atât de mult încât să fie beat. Valoarea este sub limita pentru care se întocmeşte dosar penal.

Accidentul a avut loc miercuri pe 2 noiembrie pe un drum județean din comuna Dobrești. Ionuț E. de 28 de ani, din Dobrești, conducea un Mercedes AMG GT-S și la un moment dat a pierdut controlul mașinii. Autoturismul a lovit un stâlp pe care la rupt și s-a izbit cu putere de niște copaci.

Andrei Robert C., de 19 ani, era pasager pe locul din drepta. A murit pe loc. Manevrele de resuscitare ale echipelor de salvare nu au avut succes şi a fost declarat decesul. Șoferul a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Pitești cu multiple leziuni. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu etilotestul din cauza rănilor pe care le avea. I-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Se știe că cei doi prieteni se întorceau de la o petrecere și se îndreptau către alta, atunci când a avut loc accidentul. De aceea mulți dintre cei de la fața loculuui s-au gândit că Ionuț E. a consumat alcool înainte de pleca cu mașina. Rezultatele au confirmat suspiciunile, numai că rezultatul nu a fost unul foarte mare.

S-a stabilit că șoferul avea o alcoolemie de 0,39 la mie la prima probă iar la cea de a doua era în scădere, ceea ce înseamnă că tânărul consumase cel mult un pahar de vin sau o bere. Având în vedere că valoarea este sub 0,40 la mie, nu va fi cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, fapta lui constituind contravenţie. Rămâne însă cu acuzaţia de ucidere din culpă pentru care va fi cercetat în continuare.

După evenimentul rutier, şoferul a fost operat la femur și luni a fost externat. Acesta nu a putut participa la înmormântarea prietenului său Andrei Robert care a avut loc sâmbătă. Reamintim că tânărul decedat dorea să devină polițist. Își depusese dosarul de înscriere pentru a susține examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina. Fratele mai mare al lui este tot polițist.

sursa – curierulzilei.ro

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie