15.7 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 iulie, 2024

ADEVĂR sau SABOTARE? Se vrea ,,capul” directoarei din Lerești?

Alte Știri

Săptămâna trecută s-a declanșat un scandal ce i-a avut drept protagonişti, un cadru didactic şi un elev de clasa a II-a. Învăţătoarea Corina Coleş, cadru didactic cu experienţă, a fost arătată cu degetul de părinţii elevului, și anume de familia Zamfir. Părinţii au fost revoltaţi de faptul că fetiţa lor, a venit acasă cu o echimoză pe unul din obraji. Copila le-ar fi povestit că doamna învăţătoare a plesnit-o peste faţă şi pe mână avea un inel, iar de la acea bijuterie i-a rămas acel semn. Părinţii fetei, rromi din satul Pojorâta, au mers la învăţătoare să-i ceară socoteală de corecţia aplicată fetiţei lor, iar pe coridorul şcolii au avut loc schimburi de replici dure.

Incidentul, nu a rămas fără ecou, astfel că imediat s-a aflat în comună că învăţătoarea Coleş a lovit-o pe fiica familiei Zamfir. Familia copilei a făcut o sesizare la Inspectoratul Şcolar Argeş, în care informa conducerea instituţiei de faptul că la Lereşti se face şcoală cu pumnul, după care nu a mai vrut să facă nicio declarație retrăgându-și toate acuzațiile. Liderul romilor din Lerești, Viorel Pascu a luat legătura cu familia și cu cadrele didactice, iar acest scandal cum s-a aprins, s-a și stins! Pascu susține că acest incident nu a avut loc, pentru că nimeni nu vrea să facă vreo declarație oficială în acest sens. Pe surse, ne-a parvenit informația cum că se dorește ,,capul” directorului școlii, Ionela Catană, cel care trage sforile, precum clopotele la biserică fiind preot de meserie, este nimeni altul decât fostul director!

Ultimele Știri

Anunț important din partea Obștei Moșnenilor Rucăreni și Dâmbovicioreni

Obștea Moșnenilor Rucăreni și Dâmbovicioreni scoate la licitație 4000 mc masă lemnoasă pe picior. Licitația va avea loc în...

Alte știri din aceeași categorie