14 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Adrian RĂSPOPA va pilota pentru podium la Raliul Iașului

Alte Știri

Așa cum ne-a obișnuit Adrian RĂSPOPA va lua startul la Raliul Iașului și in acest sezon competițional, pilotul oneștean urmând să piloteze același model Skoda Fabia R5, de la Raliul Moldovei și Raliul Sibiului.

Alături de un noul partener principal, compania KAZAN, Adrian RĂSPOPA și Cosmin DIACU vor afișa un noudesign al mașinii de concurs, cu care vor ataca primul loc al podiumului.  

Sunt extrem de fericit de noul pateneriat încheiat cu compania românească KAZAN, datorită faptului că aici, în cadrul acestei companii, am întâlnit un management tânăr, pasionat de motorsport și cu o viziune concentrată pe performanța și comunicare deschisă. Sperăm ca acest parteneriat să fie unul benefic pentru ambele părți, iar în ceea ce mă privește acest lucru mă motivează și mai mult să mă bat pentru victorie la Raliul Iașului. Dorim să mergem la fel de bine ca în ultimii ani, cu timpi la fel de buni, și să demonstrăm noilor noștri parteneri că încrederea acordată a fost alegerea corectă. Venim după Raliul Sibiului unde am avut parte de câteva pene de cauciuc care ne-au privat de o clasare bună, însă, sperăm să ne luăm revanșa la Iași.” declara Adrian RĂSPOPA.

Avantest se alatură din nou lui Adrian RĂSPOPA și Cosmin DIACU, service-ul auto din Iaşi fiind un partener conscrat al echipajului pentru această etapă.

Raliul Iașului se va desfașura în perioada 3-5 septembrie, reprezentând cea de-a 37-a ediție a întrecerii automobilistice de tradiție din Iași.

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie