10.7 C
Campulung Muscel
luni, 6 mai, 2024

Află ce le solicită liberalii argeşeni, copreşedinţilor Alina Gorghiu şi Vasile Blaga la Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal!

Alte Știri

Apel către conducerea Partidului Naţional Liberal: copreşedinte Alina Gorghiu; copreşedinte Vasile Blaga, spre ştiinţă, prim-vicepreşedintelui Cătălin Predoiu.

Apreciind alegerea Piteştiului pentru organizarea Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal pe data de 23 mai 2015, concomitent cu sărbătorirea a 140 de ani de la înfiinţarea partidului, ca o recunoaştere a meritelor familiei Brătianu în istoria modernă a României, liberalii argeşeni vă solicită promovarea şi susţinerea proiectelor majore ale judeţului Argeş, ca o componentă a viitorului program de guvernare liberală:

Finalizarea tronsonului de autostradă Piteşti – Sibiu, sector integrat în Culuoar 4 Pan-european, în mandatul 2016-2020;

Conectarea fostelor capitale ale României – Curtea de Argeş, Câmpulung, Târgovişte – şi a municipiului Rm. Vâlcea la autostrada Piteşti – Sibiu, prin modernizarea şi reabilitarea DN 73C;

Realizarea proiectului „Spitalul Regional de Urgenţă Piteşti”;

Strategia de dezvoltare economică a regiunii Argeş-Muscel, prin înfiinţarea parcurilor industriale zonale: Centru – „Parcul Industrial Tehnologic şi Ştiinţific Mioveni”, Nord – „Parcul Industrial Câmpulung – platforma ARO”, Sud – „Parcul Agro-Industrial Costeşti”;

Obiectivele incluse în „Master planul pentru dezvoltare turistică a zonei montane a judeţului Argeş”, pentru dezvoltarea şi promovarea investiţiilor în sfera turismului;

„Complex Energetic Teritorial” – pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile (hidro, bio şi deşeuri) – ca alternativă pentru reducerea cheltuielilor în instituţiile publice, şcoli, spitale, primării, structuri administrative;

Modernizarea aerodromului Geamăna – Argeş,  vizând facilitarea asigurării condiţiilor optime mediului de afaceri, dezvoltarea turismului, dar şi cu implicaţii în deschiderea infrastructurii aeriene regionale.

Includerea judeţului Argeş printre liderii regionali – ca o recunoaştere a contribuţiei semnificative la dezvoltarea economico-socială a României.

 În speranţa obţinerii sprijinului dumneavoastră, credem în viitorul judeţului Argeş şi al României, îndrumaţi peste timp de memorabilul discurs rostit odinioară de Ion I.C. Brătianu de la tribuna Parlamentului: „Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi”. Comitetul Judeţean Executiv al PNL Argeş

Iată care este programul invitaţilor la Consiliul Naţional al Partidului Liberal în Argeş: 12.00, Casa de Cultură a Sindicatelor (Argeş, municipiul Piteşti, Piaţa Vasile Milea, nr. 3) – Consiliului Național al PNL; 14.00, sala de şedinţe a Casei de Cultură a Sindicatelor – conferinţă de presă. Participă lideri PNL; 15.00, Centrul de Cultură Brătianu – Vila Florica (Argeş, oraş Ştefaneşti, Str. Aleea Stațiunii, nr. 37) – Celebrarea a 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal.

 

Ultimele Știri

Mega ofertele de Azi la Kaufland. Produsele nelipsite din casă care dispar după rafturi foarte repede

Mega ofertele de Azi la Kaufland. Produsele nelipsite din casă care dispar după rafturi foarte repede. La Kaufland găsești...

Alte știri din aceeași categorie