12.9 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Aflat sub control judiciar, a mai comis o faptă!

Alte Știri

Aflat sub control judiciar, a mai comis o faptă!

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut un bărbat de 43 de ani, din Bradu.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie a.c., bărbatul ar fi sustras o bicicletă din scara unui bloc din localitatea Bascov.

Cel în cauză a fost depistat de polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești în ziua de 27 noiembrie a.c., pe raza localității Domnești, iar ulterior, în baza unui mandat de percheziție domiciliară, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Albota, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului din comuna Bradu.

În ziua de 27 noiembrie a.c., după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Menționăm faptul că bărbatul se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar într-o altă cauză penală.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie