18.5 C
Campulung Muscel
duminică, 19 mai, 2024

ALERTĂ. Căutat de pompieri în apă, de 2 zile!

Alte Știri

ALERTĂ. Căutat de pompieri în apă, de 2 zile! Pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Curtea de Argeș pe strada Izvoru de Apă, pentru căutarea unei persoane căzută în pârâul Valea Iașului.

De ieri, la fața locului, pompierii intervin cu o autospecială de intervenție, o barcă. Dar și cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

ALERTĂ. Forțele de intervenție încă sunt mobilizate la fața locului, iar acțiunile de căutare continuă.
S-au efectuat operațiuni de căutare în aval, pe o distanță de aprox 2 km, până în acest moment, fără rezultat.
Pompieri au revenit la locul unde persoana a fost văzută ultima dată și au reluat verificările.

De la momentul dispariției persoanei de sex masculin, în vârstă de aproximativ 47 de ani și până în prezent, forțele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș au continuat misiunea de căutare în zona în care a fost văzut ultima oară.

ALERTĂ. Pentru ca acțiunea de căutare să fie cât mai eficientă, efectivele au fost organizate în echipe care s-au schimbat, pe parcursul nopții, o dată la patru ore.
Astfel de operațiuni se vor desfășura și pe tot parcursul nopții, până la găsirea persoanei.
Față de ziua precedentă, nivelul apei din zonă a scăzut cu aproximativ un metru.

Pompierii au lansat o barcă pentru a continua misiunea de căutare a persoanei. Însă intervenția este îngreunată de prezența unei cantități foarte mari de mâl.

ALERTĂ. Familia bărbatului în vârstă de 47 de ani este disperată și în paralel cu pompierii face și ea căutări. Se roagă la Dumnezeu, neîncetat ca bărbatul să mai fie în viață. Să nu se fi înecat.

Astfel continuările devin și mai anevoioase în zona cu pricina. Nenorocirea s-a întâmplat din cauza punții care este foarte îngustă și nu prezintă stabilitate. Este posibil ca bărbatul să se fi dezechilibrat. Nu este pentru prima dată când practica acest loc.

Ultimele Știri

Cine sunt șoferii care trebuie să facă ITP-ul de 2 ori pe an! Rămân fără permisul de conducere dacă se opun vehement

Cine sunt șoferii care trebuie să facă ITP-ul de 2 ori pe an! Rămân fără permisul de conducere dacă...

Alte știri din aceeași categorie