7 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Ambulanţă aflată în misiune, implicată într-un accident grav

Alte Știri

O ambulanță care transporta un pacient spre Craiova a fost lovită sâmbătă de o cisternă, într-un sens giratoriu, la ieşire din municipiul Târgu Jiu. În urma impactului, asistenta şi ambulanţierul au fost răniți, femeia fiind în comă. Pacientul a decedat ulterior la spital, potrivit site-urilor locale Pandurul și Gorj Online.

Pacientul care se afla în ambulanță, în vârstă de 61 de ani, a murit. Grav rănit, bărbatul a fost transferat la secția ATI la spitalul din Târgu Jiu și a intrat în stop cardio-respirator.

El a fost resuscitat aproximativ o oră, dar ulterior a fost declarat decesul, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu, la Digi24.

ȘTIREA INIȚIALĂ: La fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale Ambulanței, Poliției și SMURD-ului. Asistenta în vârstă de 42 de ani se află în comă, fiind preluată cu un elicopter şi dusă la spital, la Craiova. Șoferul ambulanței, în vârstă de 54 de ani, a fost scos din maşină conștient de către echipajul de descarcerare din cadrul ISU Gorj. Acesta a fost transportat la UPU Târgu Jiu.

Pacientul care se afla în ambulanță, în vârstă de 61 de ani, a suferit un traumatism toracic, dar este conștient. El a fost dus la spitalul din Târgu Jiu, potrivit ISU Gorj.

Într-un comunicat, IPJ Gorj a transmis că accidentul s-a produs după ce șoferul cisternei nu a acordat prioritate ambulanței în sensul giratoriu. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie