21.9 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

Aproximativ 160 de liberali din Muscel au protestat alături de colegii lor, la Piteşti!

Alte Știri

Liberalii argeşeni au ieşit să protesteze în faţa Prefecturii, în intrevalul orar 11.00 – 14.00, chiar în timpul votului din Parlament pe tema moţiunii de cenzură al PNL-ului. Chiar dacă PSD-ul a demonstrat încă o dată stabilitate, cererile liberalilor sunt aceleaşi: schimbarea Guvernului şi organizarea de alegeri anticipate. În faţa Prefecturii s-au strâns peste 600 de liberali, care au scandat împotriva Guvernului şi care au cerut demisia primului ministru, Victor Ponta. Din zona Muscel au participat aproximativ 160 de liberali. De la portavoce, copreşedintele PNL Argeş, Dănuţ Bica, a chemat liberalii argeşeni să ia atitudine împotriva Guvernului Ponta, mesajul său fiind întărit de purtătorul de cuvânt, Adrian Miuţescu, care a avut un discurs mai radical. La miting au participat aleşi locali, consilieri judeţeni şi membrii ai organizaţiilor de tineret, pensionari şi de femei ale PNL Argeş. ,,Sunt bucuros că am reuşit să mobilizăm aproximativ 160 de persoane din zona Muscel ca să participăm la miting. Noi tot timpul am fost alături de liberalii argeşeni, am răspuns prompt la chemarea lor ca să îi susţinem. Aşa este şi firesc, să fim o mare echipă, să ne susţinem în toate acţiunile, chiar dacă unii sunt la Piteşti, alţii la Câmpulung, alţii la Curtea de Argeş”, ne-a declarat copreşedintele PNL de la Câmpulung, Ionel State.

Ultimele Știri

REȚETE DIN CAIETELE BUNICII. Brioșe în doar 2 minute

REȚETE DIN CAIETELE BUNICII. Brioșe în doar 2 minute. Rețeta de brioșe cu fulgi de ciocolată este una din...

Alte știri din aceeași categorie