10.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

ARGEȘ: 2 Decembrie – zi liberă pentru elevi, studenți și cadre didactice

Alte Știri

Ministerul Educației a decis ca elevii și studenții să aibă zi liberă și pe 2 decembrie, după ce Guvernul a adoptat un proiect de hotărâre prin care bugetarii vor avea zi liberă şi în această zi. Potrivit Ministerului, cursurile școlare vor fi recuperate pe parcursul anului școlar 2016-2017.

 „Potrivit prevederilor legale în vigoare, cursurile şcolare planificate pentru data de 2 decembrie vor fi recuperate pe parcursul anului şcolar 2016-2017, pe baza unui grafic stabilit de fiecare instituţie de învăţământ în parte. În şcolile din învăţământul preuniversitar privat, hotărârea de a acorda această zi liberă este la latitudinea conducerilor acestor unităţi de învăţământ. Reamintim, în acest context, că vacanţa de iarnă a elevilor este programată între 24 decembrie 2016 şi 8 ianuarie 2017”, informează Ministerul Educaţiei pe pagina oficială.

De asemenea, potrivit Ministerului, studenții vor recupera ziua de 2 decembrie pe parcursul primului semestru. ”În instituțiile de învățământ superior activitățile didactice din data de 2 decembrie vor fi reprogramate/recuperate în cursul semestrului I.”

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie