15.1 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Argeș: „Șase comedii ușoare pentru oameni triști”

Alte Știri

Argeș: „Șase comedii ușoare pentru oameni triști”

Sâmbătă, 4 noiembrie, a debutat la Teatrul “Alexandru Davila” Pitești, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș, cea de a doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”.

Piesa de debut a fost chiar una “de casă” – “Proștii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu.

Actorii piteșteni au reușit să atragă aplauze de la sala arhiplină, dar și cronici pozitive din partea personalităților prezente în sală.

Ediția de anul acesta, care coincide cu 100 de ani de la nașterea marelui om de teatru Liviu Ciulei, a venit și cu o noutate. Instituțiile de cultură ale Consiliului Județean Argeș oferind publicului ocazia de a le cunoaște prin standurile amenajate în foaierul Teatrului.

Dan Tudor: ”Subvenționați de Consiliul Județean, am reușit să semnăm contractele”

”Vreau să vă spun cât de mult iubesc teatrul piteștean și cât fericit sunt că sălile sunt pline mereu la Teatrul “Davila”.

Sper să aplaudați toți colegii noștri și sper să apreciați faptul că, într-o perioadă în care festivalurile de la Arad, de la Reșița, sunt în stand by, noi, subvenționați de Consiliul Județean, am reușit să semnăm contractele. Astfel încât vă puteți bucura, timp de o lună, de Festivalul “Liviu Ciulei”! Vizionare plăcută!” – Dan Tudor, manager Teatrul “Alexandru Davila” Pitești.

Printre cei aflați în sală s-a numărat și Ioana Mazilu, fiica dramaturgului Teodor Mazilu, autorul piesei “Proștii sub clar de lună”. Ea s-a arătat impresionată de punerea în scenă a creației tatălui ei.

Ioana Mazilu: ”Mă vindecă de multe lucruri chiar dure”

”Această piesă s-a născut în același an cu mine. Am copilărit și am crescut împreună. Prima parte a copilăriei noastre comune a fost destul de furtunoasă și plină de neguri. Știți că a fost o piesă interzisă și a fost momentul în care viața lui Teodor Mazilu a devenit subterană, torturată, complicată.

Argeș: „Șase comedii ușoare pentru oameni triști”

Acum, când o văd în această nouă lumină solară, bucuroasă de a fi, este un soi de cicatrizare a acestor momente grele care au fost până în 1972 pentru el și pentru mine, ca victimă colaterală. Mă vindecă de multe lucruri chiar dure. Totul a participat la acest catharsis vesel – așa aș defini ceea ce am simțit astăzi” –  Ioana Mazilu, fiica dramaturgului Teodor Mazilu.

Piesa de debut a festivalului a primit și cronici pozitive “la cald” de la specialiștii în domeniu.

Dinu Grigorescu: ”A fost o seară foarte plăcută, am venit special să văd spectacolul”

”Mă număr, cred, printre puținii care au văzut primul spectacol al acestei piese în 1964 și păstrez foarte vie amintirea acelui prim spectacol, cu marii actori de atunci. Am perceput foarte bine spectacolul de astăzi. Mi s-a părut mai bine așezat, mai concentrat pe detalii comice. Publicul a reacționat la mișcări simple, foarte bine orchestrate de Felix Alexa.

Este o trupă omogenă, iar fetele sunt foarte bune în rolurile lor. Iar actorul principal, domnul Adrian Titieni, este un actor de maniera lui Jean Gabin – are o anumită sobrietate comică, un anumit stil al său de a se exprima.

A fost o seară foarte bună pentru teatrul dumneavoastră și se simte mâna de mare artist a lui Dan Tudor. A fost o seară foarte plăcută, am venit special să văd spectacolul. M-a impresionat și programul Festivalului, care m-a făcut abonatul teatrului “Davila” la toate spectacolele. Căutam să-mi amintesc de întâlnirea mea cu Liviu Ciulei, pe care l-am cunoscut împreună cu Victor Eftimiu” – Dinu Grigorescu, dramaturg și cronicar.

Mircea M. Ionescu: ”Un public care nu a uitat de acidul scrisului lui Mazilu”

”Nu am privit doar un spectacol, ci debutul celei de a doua ediții a Festivalului Internațional de Teatru “Liviu Ciulei” la Pitești.

Un debut en-fanfare, cu public minunat, și aici vine meritul actualei conduceri care a reușit, prin sintagma de festival de weekend, să umple sala. Un public care nu a uitat de acidul scrisului lui Mazilu.

Dan Tudor, care este un rege al comediei, știe că publicul vrea comedie contemporană. Este realmente un festival de atitudine. Felicit Piteștiul pentru acest pas cu dreptul în această ediție!” – Mircea M. Ionescu, cronicar.

”Este un eveniment al Piteștiului, un eveniment al Teatrului, pentru că preia un text de comedie clasică, făcută de un regizor foarte serios al actualității, și de niște actori foarte buni conduși de un mare actor cum este Adrian Titieni” – Doru Mareș, critic de teatru.

Argeș: „Șase comedii ușoare pentru oameni triști”

Festivalul, care are anul acesta tema “Clasicul Modern”, a continuat duminică, atunci când publicul a putut asista la „Șase comedii ușoare pentru oameni triști” de Ștefan Caraman, pusă în scenă de actorii de la Teatrul Dramaturgilor Români, București.

Teatrul “Alexandru Davila” Pitești va oferi publicului, timp de o lună, în fiecare weekend, piese puse în scenă de artiști în toată țara și nu numai:

11 noiembrie 2023, ora 19
Teatrul Municipal Matei Vișniec, Suceava – „Întoarcerea acasă” de Matei Vișniec.

Argeș: „Șase comedii ușoare pentru oameni triști”

12 noiembrie 2023, ora 19
Teatrul Țăndărică, București – „Regele moare” de Eugène Ionesco.

18 noiembrie 2023, ora 19
Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad -„Familia Tót” de Örkény István.

19 noiembrie 2023, ora 19
Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova – „Gândește-te la Africa” de Gordon Dryland.

25 noiembrie 2023, ora 19
Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești – „Cântăreața cheală” de Eugène Ionesco.

26 noiembrie 2023, ora 19
Teatrul de Dramă și Păpuși, Vrața, Bulgaria – „Profesionistul” de Dušan Kovačević.

Ultimele Știri

Super oferte la Carrefour în zona Carusel. Produse până la 5 LEI

Super oferte la Carrefour în zona Carusel. Produse până la 5 LEI. Noul hipermarket Carrefour cu numărul 57 din...

Alte știri din aceeași categorie