7 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Argeșenii pot vedea stindardul regelui Carol al II-lea, cel original!

Alte Știri

Argeșenii pot vedea stindardul regelui Carol al II-lea, cel original! Mare eveniment la Curtea de Argeș. Programul complet!

Vineri, la ora 18:00, 11 militari ai Batalionului Vânători de Munte 33 “Posada” din Curtea de Argeş vor scoate sicriul Regelui Carol al II-lea din capela din curte şi îl vor duce în Vechea Catedrală, unde va fi aşezat pe catafalc.

Stindardul Regelui, cel original, repatriat din Portugalia în 2003, şi o coroană albă de flori vor fi aşezate deasupra. Ceremonia religioasă va fi transmisă în direct de Televiziunea Română sâmbătă, la ora 12.00, într-o ediţie specială. Carol al II-lea va avea parte şi de o ceremonie militară.

După ce sicriul va fi scos din Mănăstirea Curtea de Argeş, militarii Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul” vor prezenta onorul şi semnalul funerar lung. Sicriul va fi purtat de brigada de elită a armatei la Noua Catedrală.

Pe traseu vor fi militari de la Vânătorii de Munte, precum şi preoţii din eparhie. Osemintele vor fi aşezate apoi în Noua Catedrală, la două morminte distanţă de cele ale Regelui Mihai şi Reginei Ana.

La ceremonia de îngropare din Noua Catedrală va participa doar Familia Regală. Publicul va avea acces atât în faţa Vechii Catedrale cât şi în faţa Noii Catedrale.

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie