30 C
Campulung Muscel
miercuri, 19 iunie, 2024

Argeșul pe primul loc. Aparatură de peste 1,7 milioane euro, la spitalul de Boli Cronice și Geriatrie “Constantin Bălăceanu Stolnici”

Alte Știri
Argeșul pe primul loc. Aparatură de peste 1,7 milioane euro, la spitalul de Boli Cronice și Geriatrie “Constantin Bălăceanu Stolnici”
Spitalul de Boli Cronice și Geriatrie “Constantin Bălăceanu Stolnici”, singurul spital de recuperare neuro-motorie din Argeș, devine, de astăzi, unul dintre cele mai moderne din țară.
Cu sprijinul Consiliului Județean Argeș a fost achiziționată tehnică medicală de înaltă performanță, o parte din aparatura care va fi folosită aici fiind unică în spitalele publice de stat din țară.
Totul, grație unui proiect pe fonduri europene în valoare de peste 1.7 milioane de euro, Consiliul Județean asigurând partea de cofinanțare, la fel ca și în cazul investițiilor de la Pediatrie, Spitalul Județean de Urgență Pitești sau la celelalte spitale pe care le are în administrare.

Argeșul pe primul loc. Aparatură de peste 1,7 milioane euro, la spitalul de Boli Cronice și Geriatrie “Constantin Bălăceanu Stolnici”

De altfel, Consiliul Județean este Consiliul cu cele mai multe spitale aflate în subordine din țară: nouă!

Ion Mînzînă: ”Împreună am reușit să oferim aici condiții excepționale”

“Continuăm amplul program de modernizare a spitalelor pe care le avem în subordine. Cu această nouă aparatură medicală, Spitalul din Ștefănești devine unul din cele mai moderne spitale publice de profil din țară. Am văzut lucruri minunate aici.
Aparatura medicală de ultimă generație care a fost achiziționată pe fonduri europene îmbunătățește condițiile de tratament din acest spital unic în județul Argeș.
Vreau să le mulțumesc doamnei manager Anca Stoiculescu, primarului Nicolae Velcea și aparatului de specialitate din Consiliul Județean. Pentru că împreună am reușit să oferim aici condiții excepționale. Atât pentru pacienții din Argeș, cât și pentru cei din alte județe care apelează la serviciile medicale ale acestui spital” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

Anca Stoiculescu: ”Vorbim de aparatură care nu se mai regăsește în alte spitale publice de stat din județ”

“Pentru noi este o zi deosebită pentru că ne-a sosit aparatura medicală. Achiziționată printr-un proiect european în valoare de peste 1.7 milioane de euro, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș.
Vorbim de aparatură care nu se mai regăsește în alte spitale publice de stat din județ. Vorbim de aparatură de ultimă generație, de înaltă performanță și cu specificații speciale.
Unele aparate nu mai există nicăieri în țară. Pacienții care apelează la serviciile noastre beneficiază de tratament gratuit, în baza trimiterii de la medicul de familie sau medicul specialist” – Anca Stoiculescu, manager Spitalul de Boli Cronice si Geriatrie “Constantin Bălăceanu Stolnici”.

Nicolae Velcea: ”Mulțumesc conducerii spitalului și cadrelor medicale pentru implicare și președintelui Ion Mînzînă pentru această investiție”

“Dotarea spitalului cu aparatură medicală de înaltă performanță este foarte importantă atât pentru cetățenii din Ștefănești, cât și pentru cetățenii din județul Argeș. Cetățeni care au nevoie pentru recuperare de serviciile medicale ale acestei unități.
Nu pot decât să mulțumesc conducerii spitalului și cadrelor medicale pentru implicare și președintelui Ion Mînzînă pentru această investiție care face ca spitalul de la Ștefănești să fie unul dintre cel mai moderne din țară” – Nicolae Velcea, primarul orașului Ștefănești.

Mariana Neamțu: ”Datorită acestei îngrijiri holistice complete suntem foarte căutați atât de pacienți din județul nostru, cât și din județele limitrofe”

“Spitalul nostru se adresează pacienților cu probleme cronice atât incurabile, cât și cu posibilități de recuperare. Partea de recuperare se adresează în special pacienților neurologici cu accidente vasculare sau boli neurologice în curs de ameliorare.
Serviciile medicale sunt conexe, cu terapie medicală medicamentoasă, cu kinetoterapie, psihoterapie, cu asistență spirituală. Datorită acestei îngrijiri holistice complete suntem foarte căutați atât de pacienți din județul nostru, cât și din județele limitrofe.

CITEȘTE ȘI: Nicolae Velcea: Dacă lucrările sunt neconforme, la final vom face toate demersurile legale și nu vom achita niciun ban firmei executante

Avem pacienți care vin de la marile centre universitare din Capitală, cu nevoi speciale, care la externarea din aceste spitale sunt transferați la spitalul de la Ștefănești pentru continuarea îngrijirilor” – Dr. Mariana Neamțu – director medical, medic primar geriatrie – îngrijiri paliative.

Liliana Puținelu: ” Nu cred că mai găsim pe undeva astfel de echipamente”

“Este vorba despre aparatură robotizată, digitalizată care ne ajută foarte mult în activitatea noastră și care vine în sprijinul pacienților noștri.
Nu cred că mai găsim pe undeva astfel de echipamente în spitalele publice din țară și suntem nerăbdători să le folosim” – Dr. Liliana Puținelu – medic primar recuperare, doctor în științe.

Argeșul pe primul loc. Aparatură de peste 1,7 milioane euro, la spitalul de Boli Cronice și Geriatrie “Constantin Bălăceanu Stolnici”

Prin intermediul proiectului, Spitalul de Boli Cronice si Geriatrie “Constantin Bălăceanu Stolnici” a fost dotat cu:
1. Echipament robotizat pentru reeducarea mersului.
Este un dispozitiv robotic care reeducă mersul pacientului în cel mai natural mod de mers. Tipul de antrenament al mersului reproduce principiul modelului natural de mers prin utilizarea unor plăci pentru picioare echipate cu senzori.
2. Banda recuperare anti-gravitațională.
Dispozitiv care permite antrenarea mersului cu susținerea completă a greutății corpului.
3. Dispozitiv robotic pentru reabilitarea neuromotorie a membrelor superioare.
Este un dispozitiv medical prevăzut cu senzori pentru recuperarea fizică a membrelor superioare. Terapiile personalizate stimulează pacienții să-și miște brațul, încheietura mâinii sau degetele în absența gravității.

CU CINE VOTAȚI LA PRIMĂRIA CÂMPULUNG, LA ALEGERILE DIN DATA DE 9 IUNIE?

  • MĂDULĂREA GEORGEL - PSD (45%, 2.111 Votes)
  • LASCONI ELENA VALERICA - Alianța Drepta Unită USR-PMP-FORȚA DREPTEI (35%, 1.662 Votes)
  • DOBRESCU ANDREI - AUR (8%, 380 Votes)
  • MĂGEANU NORRIS MARCU - PNL (5%, 213 Votes)
  • ZICHIL ALEXANDRU IONUȚ - Partidul Alternativa Dreaptă (4%, 200 Votes)
  • DUMITRESCU MARIUS - Partidul S.O.S România (2%, 80 Votes)
  • STUPARU IOAN VIRGIL - PUSL (1%, 60 Votes)

Total Voters: 4.706

Loading ... Loading ...
4. Exoschelet pentru reeducarea membrelor superioare.
Este un dispozitiv robotizat exoscheletic bimanual care poate fi purtat și care este utilizat pentru administrarea terapiei de recuperare motorie pacienților care suferă de traumatisme de tip neurologic
5. Exoschelet motorizat pentru dizabilități ale membrelor inferioare și tulburari de mers. Este un dispozitiv medical pentru mersul asistat folosit în domeniul recuperării.
6. Ecograf musculoscheletat.
7. Electrocardiograf cu 12 canale.
8. Aparat terapie combinată electroterapie, ultrasunet, laser.
Oferă trei terapii într-o sigură unitate. Prezintă două canale independente de electroterapie și spectru larg de forme de curent.
9. Aparat recuperare pasivă membru inferior
Dispozitivul este folosit în prima fază a recuperării fizice după intervențiile chirurgicale sau traumatismele suferite la articulațiile membrelor inferioare. Dispozitivul mișcă continuu și repetat articulația de-a lungul unei amplitudini de mișcare controlate. Tratamentul zilnic crește mobilitatea articulației, limitată inițial.
10. Aparat terapie cu câmp electromagnetic
Aceasta tehnologie se bazează pe intensitatea înaltă a câmpului electromagnetic, cu efecte pozitive asupra țesutului uman. Printre aceste efecte terapeutice se numără reducerea durerii, vindecarea fracturilor, miorelaxarea, miostimularea și mobiliarea articulațiilor.

Argeșul pe primul loc. Aparatură de peste 1,7 milioane euro, la spitalul de Boli Cronice și Geriatrie “Constantin Bălăceanu Stolnici”

11. Aparat terapie cu unde de șoc focusate
Unda de șoc focalizată provoacă o stimulare celulară profundă care eliberează factorii de creștere responsabili de regenerarea țesuturilor și de inițierea proceselor de vindecare în țesuturile deteriorate. Este un tratament eficient pentru tendinopatii profunde, calcificări și în întârzieri de mineralizare a calusului cartilaginos, cum ar fi pseudoartroza.
12. Aparat terapie laser de mare intensitate cu scaner.
Este un dispozitiv terapeutic neinvaziv conceput să emită energie în spectrul infraroșu pentru a realiza stimularea topică a țesuturilor biologice. Această stimulare tisulară determină accelerarea vindecării, îmbunătățirea metabolismului și o reacție analgezică la nivel local.
13. Aparat terapie crioultrasunet. Este un dispozitiv medical activ non invaziv construit pentru generarea și aplicarea de ultrasunete pe un pacient în scop terapeutic.
14. Spirometru.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
Ultimele Știri

Tânărul de succes din Argeș care conduce un imperiu evaluat la peste 400 de milioane de euro

Tânărul de succes din Argeș care conduce un imperiu evaluat la peste 400 de milioane de euro. Familia Trandafir...

Alte știri din aceeași categorie