16.4 C
Campulung Muscel
luni, 20 mai, 2024

Argeșul trebuie să întrețină 1200 km de drumuri iar ceilalți prin țară au doar 800 km

Alte Știri

Argeșul trebuie să întrețină 1200 km de drumuri iar ceilalți prin țară au doar 800 km. Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzână a declarat în cadrul emisiunii Cafeaua cu piper de la Antena 3 că din bugetul naţional pentru numărul acesta fabulos de km a fost alocat în Argeș, un buget mai mic față de un judeţ cu 800 de km de drumuri.

,,E uşor de discutat, că, da domne, a trecut, 30 de ani au trecut peste ţara asta şi noi nu avem autostradă care să lege zona de Sud a ţării cu Transilvania. Nu avem autostradă care să lege Moldova de Transilvania, tot 30 de ani au trecut. Sunt acelaşi număr de km de drumuri naţionale rămaşi în picioare. Declaraţia aceasta mi se pare, într-un fel sau altul, politică. Atacul simplist al colegilor noştri de coaliţie este asta:

„Domne aţi făcut asta 30 de ani”, tot în 30 de ani au condus şi ei, jumătate din perioadă, şi nu au fost capabili să facă un proiect de ţara cu privire la asfaltarea tuturor drumurilor naţionale. Mai tot timpul, s-au acordat bani pe criterii de simpatie la nivelul naţional guvernamental. Vreţi să vă spun cu ce probleme ne confruntăm la nivelul ministerului, cu privire la costurile unui drum expres Piteşti – Mioveni, deşi sunt la jumătate faţă de costurile unor drumuri exprese din vestul României care sunt duble? Nouă ni se spune că la Argeş, sunt forte mari, iar alora, în contextul în care sunt duble faţă de Argeş, iar alora, cu toate că sunt foarte mari, li se spune că sunt normale. Acest lucru se întâmplă pentru că, nu ştiu ce expert european a stabilit că aşa e. Adică mai sunt şi criterii de genul ăsta care fac parte din nişte reguli.

Nu poţi să compari dezvoltarea unor oraşe care au beneficiat de nişte sume imense de-a lungul celor 30 de ani cu oraşul Costeşti care, de abia, de-a lungul timpului s-a cârpit. Nişte băieţi deştepţi, cum sunt cei din domeniul energiei, în afaceri imobiliare, aşa avem băieţi destepţi în politică, care, pe nişte criterii, din ce mi s-a zis la un moment dat, impuse de la „înalta poartă”, au capitalizat doar anumite zone ale României. Trebuie să fii orb sa nu vezi lucrul acesta. O dăm tot timpul în gospodărire, însă asta faci în funcţie de banii pe care-i ai”, a mai spus Ion Mînzână.

Ultimele Știri

VIDEO. Ion Mînzînă și Simona Bucura-Oprescu, în mijlocul gospodarilor din Poienarii de Muscel!

VIDEO. Ion Mînzînă și Simona Bucura-Oprescu, în mijlocul gospodarilor din Poienarii de Muscel! Aici s-a desfășurat o nouă ediție...

Alte știri din aceeași categorie