Fapt divers

Militarul internat în Germania va fi supus unei intervenţii chirurgicale

Militarul internat într-un spital din Germania, mai precis la Centrul Medical Regional din Landstuhl, va fi supus unei operaţii, starea acestuia este bună. Plutonierul major Ionescu Marius Valentin are 41 de ani, este căsătorit, aflat la a treia misiune...

Militarii răniţi în Afganistan își vor relua activitatea, în cel mai scurt timp

Militarii răniţi în Afganistan își vor relua activitatea în cel mai scurt timp... Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat că militarii răniţi luni, în Afganistan, sunt bine. "Slavă Domnului, militarii sunt bine toţi, am trecut peste momente cumplite, care puteau...

9 ateliere de creație la o instituție de învățământ din Câmpulung

Mai mulți elevi, școlari și preșcolari au ales să își petreacă weekend-ul cu bucurie și totodată să acumuleze cunoștințe noi. Împreună cu părinții, micuții au participat la cele 9 ateliere de creație organizate la Școala Gimnazială ,,Nanu Muscel". Sprijin...

34 de participanți de peste hotare, aprofundează drama shakespeariană la Câmpulung

Colegiul Național Pedagogic ”Carol I„ găzduiește în perioada 4 - 11 mai 2018 etapa de finalizare a proiectului ERASMUS PLUS - „Folosirea strategiilor de dramă / teatru în predarea operei lui William Shakespeare”. Proiectul are ca scop aprofundarea dramei shakespeariene...

Zeci de petiții și sesizări după Simfonia Lalelelor…

Zeci de petiții și sesizări după ce o fetiță a stat în cap în fața premierului Viorica Dăncilă la Simfonia Lalelelor din Pitești! Autorităţile locale au primit zeci de petiţii şi sesizări, motiv pentru care iau în calcul să renunţe...

Un bătrân, supărat de mai mulți tineri, a ieșit la ei cu toporul

Scene incredibile petrecute pe o stradă din municipiul Pitești. La poliție nu a fost depusă nicio plângere - se pare că filmarea a fost făcută mai demult, însă abia acum a apărut în spațiul public. Un bătrân, supărat de mai mulți...

Multiplu campion național și mondial la kickboxing printre deţinuţi…

În  ziua de 04 mai 2018, la Penitenciarul Mioveni a avut loc activitatea ”De vorbă cu personalitățile”, organizată în acord cu obiectivul specific 3.1: Implementarea, împreună cu instituțiile publice, ce au atribuții în domeniul asistenței post detenţie, a Strategiei...

15 autospeciale Dacia Duster pentru poliţiştii de la imigrări

15 autospeciale Dacia Duster îmbunătățesc condițiile de muncă ale polițiștilor de la imigrări și sporesc mobilitatea în combaterea migrației ilegale și punerea în executare a măsurilor de returnare a cetățenilor străini. Începând de azi, 04 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Bărbat din Lereşti surprins la volan sub influenţa alcoolului!

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto cu privire la...

Incendiul a fost lichidat! 11 de misiuni de stingere, efectuate de elicopter…

Misiunile pentru stingerea incendiului de vegetație uscată și litieră din Arefu au continuat și ieri, iar pe seară incendiul a fost lichidat. Fumegația de pe partea de nord a versantului era întreținută de o buturugă ce a ars permanent,...

Ultimele Știri

spot_img
spot_img
spot_img

Război în centrul Câmpulungului! Șoferii au blocat tot, iar poliția a descins cu amenzi încă de la prima oră

Război în centrul Câmpulungului! Șoferii au blocat tot, iar poliția a descins cu amenzi încă de la prima oră. Centrul...