Astăzi ne luăm ADIO, de la profesorul Mihail (Mișu) Vasilescu! Ne aflăm astăzi în fața unui eveniment cu o încărcătură afectivă extrem de puternică: conducem pe ultimul drum și ne luăm adio de la un coleg foarte drag, de la un prieten special, de la un om care și-a demonstrat verticalitatea, profesionalismul, dragostea și pietatea prin tot ce a întreprins.
Moartea celui care a fost Mișu Vasilescu stârnește în sufletele noastre, ale mebrilor familiei, ale foștilor săi colegi din învățământ, ale elevilor pe care i-a mentorat și ale cunoscuților, o furtună de regrete, de sentimente îndoliate, de amintiri și profundă nostalgie, stări care nu se vor stinge niciodată, pentru că rememorarea trecutului, a clipelor petrecute alături, ne va ajuta să-l întrezărim mereu printre noi, cei care l-am apreciat și l-am iubit ca om, ca dascăl, ca părinte.
Trebuie să acceptăm însă voia lui Dumnezeu: El l-a ridicat la Ceruri pentru a întări ceata îngerilor care ne ocrotesc pe noi, cei rătăcitori în acest destin pământean efemer. Și știm că ne privește de acolo de sus, cu dragoste, cu mulțumire și cu blândețea ce îl caracteriza, pentru că astăzi ne-am strâns aici în număr mare să îi aducem un ultim omagiu.
Mișu Vasilescu a fost, înainte de a fi dascăl, un om care și-a urmat calea indicată de inimă. Născut la 8 noiembrie 1941, în Câmpulung, într-o familie armonioasă, cu un frate și niște părinți pe care și i-a venerat întotdeauna, colonelul Virgiliu Vasilescu, comandant de garnizoană, și Anastasia, Mișu a decis la vârsta adolescenței să-și urmeze pasiunea pentru matematică, după ce a studiat la Scoala primară nr.1 și la Liceul de băieți „Dinicu Golescu”.
Însoțit de o educație aleasă, de valorile insuflate cu rigurozitate de tatăl său, Mișu pleacă în căutarea destinului său la Cluj, acolo unde urmează și finalizează studiile Facultății de matematică, la fel ca și fratele său, Bogdan.
Devine, așadar, un dascăl dedicat profesiei, un mentor pe care l-au urmat nenumărate generații de elevi, dar și un pedagog de suflet, un prieten care a sfătuit și pregătit pentru viață mii de discipoli. În această ipostază îl regăsim, din 1973, la Liceul industrial nr. 3, așa cum se numea în acele vremuri „Dan Barbilian”, pentru ca ulterior să se mute la Liceul Teoretic „Dinicu Golescu”, de unde a și ieșit la pensie.
Noi, ca dascăli, am fost într-adevăr privilegiați să avem printre noi un coleg cu o înaltă ținută etică, un profesor cu un spirit înălțător, un prieten adevărat, un adevărat caracter, un om bun, onest, riguros în toate, un creștin învederat.
Mișu a fost mistuit de o pasiune: dragostea de familie și de oameni. Și-a iubit colegii, și-a iubit elevii, înă, mai presus de orice, și-a adorat familia, părinții, fratele. Vorbea cu ardoare despre soția sa, despre băiatul, Mihai Vasilescu, actualmente director la S.C EDILUL C.G.A S.A, și despre cele două nepoate de 14, respectiv 17 ani, cu care se mândrea. Regreta că poate nu a știut sau nu a fost capabil să le demonstreze din plin, cu o măsură absolută, iubirea aceasta nelimitată pe care o ascundea în suflet.
Din păcate însă, finalul acesta necruțător, neașteptat și inevitabil nu i-a permis să se mai bucure de cei dragi, iar astăzi, aflați în fața trecerii sale, nu ne rămâne decât să îi plângem dispariția, convinși că Dumnezeu îi cheamă la El pe cei buni, care își continuă misiunea începută pe Pământ în Împărăția Sa. Ceata îngerilor a devenit prin moartea sa mai numeroasă,
Dumnezeu eliberându-l de suferința trupească pe care a parcurs-o cu demnitate, cu iubire de tot ce este divin, cu împăcarea că aceasta este voia Cerurilor.
Bunul nostru Mișu, dragul nostru coleg și prieten, stimat și venerat profesor, azi suntem îndurerați, sufletele noastre sunt răscolite de o mare durere, regretele noastre sunt fără margini, însă neputința ne face să ne resemnăm. Nu am crezut niciodată că trebuie să ne luăm într-o zi Adio, că vom fi nevoiți să acceptăm că nu mai ești printre noi, că nu îți mai auzim glasul blajin, că nu îți mai vedem zâmbetul cald și nu ne mai bucurăm de înțelepciunea și afecțiunea ta.
Îți mulțumim pentru tot ce ne-ai oferit în experiențele noastre comune: pentru implicarea și dedicația cu care ai făcut totul, pentru neprețuita generozitate, pentru vorbele ce ne rămân incrustate în suflet, pentru profesionalismul tău ca dascăl și mentor pentru copiii noștri, pentru faptul că ai existat și ne-ai luminat zilele prin prezența ta. Ne luăm Adio de la tine, convinși că vei veghea asupra noastră, a celor care te-au iubit și pe care i-ai simțit aproape. Îți vom purta o veșnică amintire și vom resimți permanent un gol sufletesc pe care nimeni nu ni-l va putea umple.
Dumnezeu să te așeze acolo unde nu există nicio suferință, niciun regret, nicio umbră, un loc în care sufletul tău să fie eliberat de orice spaimă a păcatului.
Dumnezeu să îți odihnească și să îți mântuie sufletul!, ne-a transmis foștii lui colegi.
