18.8 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Avem îndeajuns de multe motive ca elevii să nu mai plece din şcolile comunei Bălileşti

Alte Știri

Din ce în ce mai mulţi părinţi îşi mută copiii la şcolile arondate locurilor lor de muncă. Dacă nu, este fiţă să ai copilul la o şcoală de la oraş chiar dacă trebuie să faci naveta cu elevul zeci de kilometri, când se crapă de ziuă.

Mulţi copii de la sate au ajuns să se îmbulzească la şcolile de la oraşe spre exemplu la Mioveni şi Câmpulung, de multe ori fără motive deoarece materiile sunt aceleaşi, condiţiile fiind de bună calitate în toate instituţiile de învăţământ din Argeş, iar de cât învaţă copilul la şcoală depinde doar de el şi familia lui, intervenţia cadrului didactic are o importanţă majoră până când elevul părăseşte curtea şcolii. Restul depinde doar de el, ce face cu timpul liber!

De exemplu, copiii din comuna Bălileşti nu mai au motive să plece din şcoli. Jurnaliştii de la Ziarul din Muscel la invitaţia autorităţilor locale au vizitat instituţiile de învăţământ de la Băjeşti, Bălileşti, Poeniţa şi Priboaia. Din prima zi a lunii februarie, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a reluat seria vizitelor în teren pentru a verifica situația unităților școlare din județul Argeș. Astfel, joi, 1 februarie, împreună cu inspectorul general al ISJ Argeș, Dumitru Tudosoiu, și cu primarul comunei Bălilești, Victor Turturică, președintele C.J. Argeș a trecut în revistă școlile din Băjești, Bălilești și Poienița.

Dacă în urmă cu un an toaletele erau în curtea școlilor, fără apă curentă, acum toate cele patru unități școlare au fost reabilitate, având acum grupuri sanitare noi, în incinta școlii, și săli de clasă moderne, astfel încât copiii comunei Bălilești să aibă cele mai bune condiții pentru educație, dar mai ales să nu mai fie nevoiți să părăsească localitatea natală pentru a învăța în orașele și municipiile din apropierea comunei.

La modernizarea unităților școlare a fost asigurată finanțarea prin Programul Național de Dezvoltare Locală 1 și din bugetul județean, în perioada 2016-2017, cu sumele de 1.120.000 lei, pentru extinderea cu grup sanitar a şcolii Bălilești, respectiv cu 1.900.000 lei pentru extindere cu grup sanitar și împrejmuire și amenajare curte la şcoala Poienița.

Totodată, prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, va fi construită o grădiniță cu program prelungit pentru 50 copii, în satul Bălilești.

“Așa cum am spus încă de la început, o prioritate a Consiliului Judeșean Argeș a reprezentat-o și o reprezintă infrastructura școlară. Când am venit aici, la Bălilești, în vara anului 2016, unitățile școlare aveau toaletele în curte și majoritatea erau fără apă curentă. Am alocat fondurile și astăzi toate școlile au toaletele în interior și sunt racordate la apă curentă. În plus, au fost investiți bani și în clădiri și în dotări, iar condițiile oferite acum sunt la fel de bune precum cele din mediul urban. Ne dorim ca, astfel, în localitățile care se află în apropierea orașelor sau municipiilor, copiii să nu mai plece la școlile din mediul urban. Asta și pentru confortul părinților, dar mai ales al copiilor. Îi felicit pe domnul primar, Consiliul Local și cadrele didactice, pentru modul în care au înțeles să se implice și să realizeze aceste investiții” – președinte CJ Argeș, Dan Manu.

Primarul Cătălin Victor Turturică a promis în campania electorală şi s-a ţinut de cuvânt. În aproape doi ani a alocat de la bugetul local 8 miliarde pentru reabilitarea şcolii Băjeşti, 5 miliarde pentru şcoala din Bălileşti, fiind construită în 1970 şi 4 miliarde pentru şcoala din Priboaia. La 4300 de locuitori există 4 instituţii de învăţământ în această comună pentru ciclurile I-IV şi V-VIII, dar şi două grădiniţe cu program normal.

“Eu vreau să mulțumesc domnului președinte Dan Manu pentru tot ceea ce a făcut și face pentru școlile din mediul rural. Condițiile oferite de școlile din comuna Bălilești sunt acum cele care se găsesc și în unitățile școlare din orașe. Dorim ca astfel să stopăm exodul copiilor către orașe. Pentru asta vom construi, începând din acest an, o grădiniță care va funcționa cu program prelungit. De asemenea, avem prin PNDL II un proiect prin care vom introduce canalizare în toată comuna, un proiect care suntem convinși că va determina cât mai mulți argeșeni să dorească să se mute în localitatea noastră” – primar comuna Bălilești, Victor Turturică.

Ultimele Știri

Marele anunț la PSD Câmpulung. S-a stabilit candidatul pentru primăria Câmpulung

Marele anunț la PSD Câmpulung. S-a stabilit candidatul pentru primăria Câmpulung. În urmă cu puțin timp, președintele PSD Argeș, Ion...

Alte știri din aceeași categorie