10.2 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

BAZA DE AGREMENT BEMO se deschide vineri, 16 iunie

Alte Știri

Baza de agrement din zona BEMO își deschide porțile vineri, 16 iunie a.c., fiind o alternativă la îndemână și necostisitoare pentru argeşenii care doresc aleg să petreacă timpul liber la piscină. Autorităţile locale au decis ca începând de vineri, 16 iunie, până duminică 18 iunie, intrarea în Baza de Agrement BEMO să fie GRATUITĂ!

Printre facilitățile și serviciile oferite în cadrul bazei de agrement se numără: bazine pentru adulți și pentru copii, plajă, wi-fi, șezlonguri, terase, spațiu de joacă pentru cei mici, asistență medicală, serviciu salvamar și serviciu de pază și ordine publică. Pentru întreținerea gazonului a fost montat un sistem de irigare pentru a păstra iarba în permanență proaspătă, iar apa din piscine este curățată cu ajutorul unui aspirator special.
Pentru argeşenii care nu pot ajunge la ștrand, Primăria orașului Mioveni și SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni pun la dispoziția lor un trenuleț. Acesta pleacă zilnic – în perioada de funcționare a ștrandului – de la stația de autobuz din apropierea Catedralei Sf. Petru și Pavel, între orele 09.00 – 13.00 și 17.00 – 19.00. În weekend, cursele sunt efectuate mai des, în funcție de solicitări.
Tarifele practicate în acest sezon sunt aceleași de anul trecut: prețul unui bilet de intrare este de 7 lei, pensionarii și copiii până în 7 ani plătesc 3 lei, iar închirierea unui șezolng va costa 5 lei. Baza de agrement va fi deschisă zilnic, între orele 08.00 – 20.00, iar casieria între orele 08.00 – 19.00.

Ștrandul a trecut printr-o serie de lucrări de revizie pentru ca la deschiderea sezonului estival locuitorii să beneficieze de cele mai bune condiții. Lucrările au fost executate de personalul societății noastre, cea care și administrează baza de agrement.

Ultimele Știri

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung. Candidatul de AUR pentru municipiu și-a depus astăzi la Biroul Electoral...

Alte știri din aceeași categorie