5.7 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

BILANŢ AUGUST: 2.431 de jandarmi argeşeni au fost angrenaţi pentru ordinea şi siguranţa publică

Alte Știri
Activităţile şi măsurile întreprinse de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş în luna august au vizat în principal planificarea, organizarea, coordonarea şi conducerea misiunilor de ordine publică executate pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional.
S-a  urmărit realizarea unui parteneriat real cu administraţia publică locală, cu instituţiile şi organismele neguvernamentale şi s-a intensificat schimbul reciproc de date şi informaţii cu celelalte structuri abilitate ale statului, pentru cunoaşterea situaţiei operative şi organizarea dispozitivelor şi acţiunilor în funcţie de evoluţia fenomenului infracţional şi contravenţional, prevenirea şi combaterea cu fermitate a faptelor de natură să lezeze ordinea şi siguranţa publică.
Ordinea şi siguranţa publică
În luna august a anului 2017, obiectivul principal care a stat în atenţia inspectoratului pe linia executării misiunilor de ordine publică a fost creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului prin întrebuinţarea eficientă a efectivelor structurilor specializate.
Structurile de ordine publică ale inspectoratului au executat 979 de misiuni, în care au fost angrenaţi 2.431 de jandarmi.
 
Asigurarea şi restabilirea ordinii publice
Manifestaţiile cultural-artistice, religioase, precum şi alte asemenea activităţi ce s-au desfăşurat în spaţiul public, cu aglomerări de persoane, de diferite grade de risc, precum şi situaţiile complexe apărute, au fost gestionate cu eficienţă şi profesionalism, nefiind necesară intervenţia în forţă.
În perioada de referinţă, inspectoratul a asigurat ordinea publică la un nr. de 126  de misiuni, cu 14.2 % mai multe decât în luna iulie 2017,  fiind folosit pentru acest gen de misiune un nr. de 599 de jandarmi.
Ţinând cont de dinamica situaţiei operative şi resursele la dispoziţie, au fost necesare şi s-au solicitat şi efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.
Distribuţia misiunilor executate în luna august se prezintă astfel:
  • 126 de misiuni de asigurare a ordinii publice cu 599 de jandarmi, din care:
 59 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor  manifestări cultural artistice;
 5 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor  manifestări religioase sau comemorative;
 5 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor  manifestări sportive;
 15 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor  manifestări cultural artistice;
 42 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării altor manifestări.
 
Participarea la menţinerea ordinii şi siguranţei publice
Aceasta s-a concretizat prin asigurarea cadrului organizatoric necesar bunei desfăşurări a misiunilor în sistem integrat vizând în principal asigurarea şi pregătirea efectivelor solicitate, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, staţiuni montane şi pe traseele turistice, săptămânal analizandu-se în comun situaţia operativă, eficienţa misiunilor executate, stabilindu-se măsuri de îmbunătăţire a activităţii.  
În luna august au fost asigurate efectivele solicitate, în limita disponibilului.
 
Astfel, au fost executate în total 795 misiuni, din care:
  • 260 în patrule mixte cu organele de poliţie, cu 36 % mai multe decât în luna iulie 2017;
  • 535 în patrule de jandarmerie.
Totodată au fost executate 21 de acţiuni punctuale pentru combaterea faptelor antisociale în pieţe, târguri şi oboare, precum şi în domeniul silvic, cinegetic şi piscicol.
În perioada supusă analizei 13 patrule compuse din conductori câini serviciu şi câinii de serviciu au acţionat atât în misiunile de menţinere a ordinii publice cât şi la misiunile de asigurare a ordinii publice (manifestări cultural-artistice, manifestări sportive, manifestări de protest).
 
Aflându-se în executarea atribuţiilor de serviciu, fiind în executarea unei acţiuni punctuale pe raza com. Domneşti, jud. Argeş, jandarmii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în târgul săptămânal din localitate, o persoană de sex bărbătesc oferea spre comercializare mai multe dispozitive de stocare amovibile  de stocare tip STICK USB şi carduri micro SD cu muzică şi filme. Persoana în cauză le-a precizat jandarmilor că imprimă muzică şi filme pe ele şi le comercializează pentru obţinerea de bani necesari întreţinerii familiei.
Lucrătorii de jandarmerie au procedat la întocmirea actelor de constatare cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de Art. 139 6 alin. (2) din Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexecu modificările şi completările ulterioare (oferirea, distribuirea, deţinerea ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat), fiind ridicate în vederea confiscării de către jandarmi a 27 bucăţi medii de stocare.
Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale
Activitatea de prevenire şi combatere a faptelor antisociale a fost direcţionată spre îmbunătăţirea continuă a serviciilor de ordine şi siguranţă publică prestate pentru cetăţeni şi orientată către scăderea criminalităţii stradale, ca principal indicator de eficacitate.
Privitor la activitatea de constatare a infracţiunilor, în perioada analizată, au fost constatate independent 2 fapte de natură penală fiind depistaţi 2 făptuitori. În aceeaşi perioadă de timp, au fost constatate în comun cu organele de poliţie 5 infracţiuni şi au fost depistaţi 7 autori.
În perioada supusă analizei, au fost aplicate 407 sancţiuni contravenţionalevaloarea acestora fiind de 127.900 lei, dintre care 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 45.500 lei la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Totodată personalul inspectoratului a participat în cadrul programelor comune de prevenire şi combatere  a faptelor antisociale la 27 de acţiuni de pregătire anti-infracţionalăantivictimală a populaţiei şi cu caracter preventiv-educativ după cum urmează: 8 acţiuni în arene sportive, 1 acţiune într-o piaţă publică, 10 acţiuni la societăţi comerciale şi 8 acţiuni în zona montană la complexuri turistice sau pe trasee montane cu grupuri de turişti, jandarmii montani făcând anumite recomandări turiştilor care au avut ca scop prevenirea şi reducerea impactului negativ asupra mediului, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic, informând persoanele prezente în zona montană cu privire la obligaţiile pe care le au persoanele fizice care desfăşoară activităţi de picnic, precum şi consecinţele legale care decurg din nerespectarea acestor norme.
Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie