19.1 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

Biserica din Grui a fost sfințită cu fast!

Alte Știri

Eveniment important, pentru locuitorii din cartierul Grui, al orașului Câmpulung. În data de 28 august credincioșii argeșeni și musceleni au participat la slujba de sfințire a bisericii parohiei Grui cu hramurile Pogorârea Duhului Sfânt și Sfântul Mare Mucenic Fanurie, din municipiul Câmpulung Muscel, oficiată de Părintele Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Lucrările au început în anul 2009, la doi ani după întemeierea parohiei. Între anii 2007-2012 s-a slujit într-un paraclis de lemn, iar din data de 27 august 2012 s-a oficiat prima liturghie în biserica de zid.

A urmat definitivarea lucrărilor la pictura interioară care a fost realizată în tehnica fresco. Biserica a fost împodobită cu pictură și în exterior, iar în interior a fost realizat mobilierul. De la înființarea parohiei, toate lucrările au fost supravegheate de Chiriarhul Eparhiei, care a dat indicații cu privire la etapele construcției. Direct implicați au fost preoții Popescu Ionuț și Marghitoiu Ionuț.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în Altarul de vară al parohiei, în prezența a sute de credincioși, fiind înălțate rugăciuni pentru victimele cutremurului din Italia.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a lucrărilor, îndemnând ca și pe viitor să fie alături de Biserică și de slujitorii acesteia. A fost oficiată și slujba parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii acestui sfânt locaș.

Întâistătătorul Eparhiei a acordat distincții de vrednicie pentru: Octavian și Liliana Beleuță, Ion Bica, Maria Cotenescu, Ștefan și Elena Dumitru, Dorin Mirea, Veroana Oprișoiu, Mina Preoteasa, Camelia Țelu, Adrian Voican, Melania Voinescu, Liviu Țâroiu.

De asemenea, a fost conferită medalia de onoare creștin ortodoxă a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului: Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel – domnului Călin Busuioc, și medalia Sfânta Muceniță Filoteia – doamnei Amelia Dimitrova, iar părintele slujitor Popescu Ionuț a fost hirotesit iconom stavrofor. sursă: http://www.eparhiaargesului.ro/

]]>

Ultimele Știri

Argeșul pe primul loc. S-a depus cererea de finanțare pentru A1 – Pitești – Mioveni!

Argeșul pe primul loc. S-a depus cererea de finanțare pentru A1 - Pitești - Mioveni! Compania Națională de Administrare a...

Alte știri din aceeași categorie