15.3 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 18 mai, 2024

Bișniță cu haine și parfumuri contrafăcute. Tun de o jumătate de milion de lei

Alte Știri

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, privind săvârșirea infracțiunilor de contrafacere și punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar.

Din cercetări, s-a stabilit că, în perioada 2019-2020, două persoane, de 33 și 26 de ani, ambele din Topoloveni și o persoană de 50 de ani, din județul Ialomița, ar fi oferit spre vânzare, în mediul on-line, diverse articole vestimentare (peste 20.000) și parfumuri (peste 500), purtând însemnele distinctive ale unor mărci de renume.

Produsele ar fi fost achiziționate de la trei bărbați de 42, 34, respectiv 28 de ani, toți din București, care ar fi contrafăcut, prin tipărire la cald, cu ajutorul unor imprimante performante, diverse articole vestimentare cu emblema unor mărci consacrate.

Valoarea prejudiciului creat titularilor drepturilor de proprietate intelectuală este în valoare de aproximativ 500.000 de lei.
Reamintim faptul că, în cauză, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au efectuat, în luna septembrie 2020, 11 percheziții domiciliare pe raza județelor Argeș, Ialomița, Dâmbovița și în municipiul București.

Ca urmare a probatoriului administrat, s-a dispus măsura reținerii față de cinci persoane, pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior luându-se măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, a fost ridicată suma de 40.000 lei, asupra căreia a fost instituită măsura sechestrului asigurător.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de trimitere în judecată.

Ultimele Știri

Super oferta de Digi RCS-RDS România. Abonamente de 1,5 euro plus telefoane mișto

Super oferta de Digi RCS-RDS România. Abonamente de 1,5 euro plus telefoane mișto. Portează-te la DIGI cu mai multe...

Alte știri din aceeași categorie