9.4 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

Brazii din piețe au fost luați la puricat de oamenii legii

Alte Știri

În ziua de 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Pritecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști de ordine publică din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au desfășurat acțiuni privind comercializarea materialului lemnos, cu specificul prevenirii și combaterii comerțului ilegal de brazi de Crăciun și produse derivate.

Astfel, polițiștii au verificat 16 locații unde se desfășoară activități de comerț cu asemenea produse, totodată fiind verificate și 4 hypermarket-uri.
În cadrul activităților, au fost legitimate aproape 50 de persoane și au fost verificate 35 de autovehicule care transportau asemenea produse.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate *6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.870 de lei*, astfel:
– 5 sancțiuni, cu o valoare totală de 870 de lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
– o sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, cu măsura complementară de confiscare a cantității de 2 metri cubi de material lemnos.

De asemenea, cu ocazia acțiunii, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești, au depistat un bărbat de 41 de ani, din Călinești, care ar fi tăiat fără drept și sustras un mai mulți arbori, de pe un teren cu vegetație forestieră ce face parte din Fondul Forestier Național, fără respectarea regimului silvic.

Materialul lemnos ce se găsea la fața locului, în cantitate de aproximativ 5 metri cubi, de esență salcâm, carpen și jugastru a fost ridicat și predate în custodie organelor silvice din cadrul Ocolului Silvic ,,Stejarii Muscelului”, iar în cauză a fost întocmit *dosar penal* conform art. 107 și 109 din Legea 46/2008 – Codul Silvic.

Ultimele Știri

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung. Candidatul de AUR pentru municipiu și-a depus astăzi la Biroul Electoral...

Alte știri din aceeași categorie