20.7 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

Carduri sociale. Banii pe card în luna aprilie? Calendarul acordării celor șase tranșe de câte 250 de lei

Alte Știri

Carduri sociale. Banii pe card în luna aprilie? Calendarul acordării celor șase tranșe de câte 250 de lei.

În zilele următoare, beneficiarii programului „Sprijin pentru România” vor primi o sumă de bani pe cardurile pentru alimente și mese calde.

Prima tranşă de bani din 2024 pe cardurile sociale va intra în a doua jumătate a lunii februarie, anunță ministrul Câciu.

CITEȘTE ȘI. S-au mărit sumele de la Stat pentru copii. Pe ce dată intră alocația pe card, lună de lună, în 2024?

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat, că prima tranşă din acest an pentru voucherele sociale va fi acordată în a doua jumătate a lunii februarie, fiind necesară o actualizare a bazei de date în condiţiile în care a crescut la 2.000 de lei venitul pe care trebuie să-l aibă o persoană eligibilă.

Carduri sociale. Banii pe card în luna aprilie? Calendarul acordării celor șase tranșe de câte 250 de lei

Adrian Câciu a adăugat că până la finalul acestui an vor fi 6 tranşe, de câte 250 de lei.

CITEȘTE ȘI. Cine sunt românii norocoși care vor primi facturi mai mici la gaze și energie electrică

În 2024 vom avea şase tranşe. Prima tranşă va fi acordată la finalul lunii februarie şi fac această precizare: eu am să comunic public pe acest subiect când normele vor fi adoptate, probabil că săptămâna viitoare o să avem normele adoptate, tranşa din februarie va veni după jumătatea lunii februarie.

CITEȘTE ȘI. DECIZIE ULUITOARE. Ce se întâmplă cu tichetele de călătorie pentru pensionari, pe care aceştia nu le folosesc

De ce? Pentru că am ridicat plafonul de eligibilitate la 2.000 de lei faţă de anul trecut, când era plafonul la 1.700 de lei şi pentru acest lucru eligibilitatea se reface pentru toţi cetăţenii care sunt până în 2.000 de lei cu venituri. Mai mult decât atât, avem nevoie şi de bazele de date care sunt la Ministerul Muncii, reajustate în urma indexării pensiilor, care a avut loc la 1 ianuarie 2024”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Astfel, pentru anul 2024, calendarul acordării celor șase tranșe de câte 250 de lei va fi următorul: februarie, aprilie, iunie, august, octombrie și decembrie. În 2023 banii au fost încărcați pe carduri între data de 10 și 15 a fiecărei luni.

Amintim că de anul viitor valoarea voucherelor sociale se reduce la jumătate.

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Se închid toate magazinele LIDL

ULTIMĂ ORĂ. Se închid toate magazinele LIDL. Unul dintre principiile după care Lidl se ghidează în relația cu angajații...

Alte știri din aceeași categorie