15.7 C
Campulung Muscel
miercuri, 8 mai, 2024

Cât e amenda dacă nu ai repartitoare de căldură. Iar administratorii de la bloc încurcă lucrurile!

Alte Știri

Cât e amenda dacă nu ai repartitoare de căldură. Iar administratorii de la bloc încurcă lucrurile! Toți consumatorii trebuie să aibă repartitoare individuale la calorifere, altfel riscă amenzi de până la 1.000 de lei. Problema este că singurele care pot încheia contracte cu furnizorii de repartitoare sunt asociațiile de proprietari.

Paradoxul legilor din România. În acest caz vorbim despre Legea eficienței energetice, care presupune că toți consumatorii trebuie să monteze repartitoare pe calorifere, până la 31 decembriem 2024, după ce termenul a fost amânat de șase ori în ultimii 16 ani. Amenda este cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.

CITEȘTE ȘI. Vom primi salariul în euro. De când se va aplica în România și cât va fi cel minim

Unul dintre cele mai mari impediment în acest proces îl reprezintă faptul că asociația de proprietari este singura care poate încheia contracte cu furnizorii de repartitoare, iar consumatorii care vor să-și monteze astfel de echipamente de contorizare individuală nu pot face nimic dacă în cadrul asociației se decide să nu se facă aceste investiții.

Cât e amenda dacă nu ai repartitoare de căldură. Iar administratorii de la bloc încurcă lucrurile!

„Termenul de montare e ușor să îl prorogi, dar mai greu cu montatul. Să găsești o soluție e mai greu, cel mai simplu e să spui „descurcați-vă voi între voi”. E ca la asigurarea obligatorie a casei: ea e obligatorie, însă doar unul din cinci români și-au asigurat casa. Măcar scoate „obligatorie” din sintagmă. Pe hârtie suntem foarte buni, dar din clipa în care ieși din parlament ești luat la mișto dacă vorbești de respectarea legii”, a arătat Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari „Habitat”, într-o dezbatere pe această temă, potrivit hotnews.ro.

CITEȘTE ȘI. Ce trebuie să faci din februarie, să nu pierzi accesul la banii din cont. E valabil pentru multe bănci

Acesta propune demararea unui program la nivel național prin care să fie alocat sprijin financiar pentru montarea repartitoarelor individuale.

„Am încercat să ridic această problemă în Parlament și am primit de la trei parlamentari mesaje scurte, de genul „nu este momentul acum”, a mai spus Mereuță.

CITEȘTE ȘI. Când vor primi pensionarii bani în schimbul tichetelor de tren. S-a stabilit

„Există un mit urban că plătim mai mult dacă avem repartitoare, ceea ce este exact opusul realității”, completează el.

Contractul pentru montarea repartitoarelor se încheie doar cu asociația de proprietari, nu cu fiecare proprietar în parte, însă în foarte multe cazuri adunarea generală a asociației a votat să nu se facă aceste investiții.

CITEȘTE ȘI. Ce aparate electrocasnice din casa ta îți dau contorul peste cap. Nu e de glumă, consumă cât 475 de becuri

Proprietarii trebuie să seta la mila celor de la Asociație

„Însă cei care decid în cadrul asociației trebuie să își asume că această decizie nu este în conformitate cu legea. Dacă termenul de 31 decembrie 2023 nu se respectă, următorul pas este: compartimentul de energie din cadrul primăriei să ceară asociației de proprietari situația contorizării la nivel de condominiu și la nivel de asociație și acest compartiment propune autorității locale aplicarea de sancțiuni. Deci faptul că cineva încearcă să se opună dorinței unui proprietar de a respecta legea are niște efecte. Nu se poate merge la nesfârșit că nu vrea asociația”, spune Ticuța Hristov, expert în cadrul ANRE.

CITEȘTE ȘI. Halucinant. Apare o nouă taxă. Una pentru gătit și apă caldă

Conform legii, proprietarul este cel care primește amendă dacă nu are repartitoare: „Așa este, dar pe de altă parte există niște obligații ale reprezentanților legali ai asociației de proprietari prin care trebuie să respecte legea”.

Ultimele Știri

VIDEO. Hram la biserica Fundeni din Câmpulung. Găzduiește racla cu moaștele Sfântului Nectarie din Eghina

VIDEO. Hram la biserica Fundeni din Câmpulung. Găzduiește racla cu moaștele Sfântului Nectarie din Eghina. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...

Alte știri din aceeași categorie