9.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Ce s-a întâmplat cu bărbatul care a făcut legea în parcarea din centrul orașului

Alte Știri

Ce s-a întâmplat cu bărbatul care a făcut legea în parcarea din centrul orașului.

Reamintim faptul că polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, ieri în jurul orei 17.30, cu privire la o stare conflictuală petrecută între două persoane, într-o parcare din centrul municipiului Pitești.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, care au identificat una dintre persoanele implicate.

În cauză, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, în care cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Bărbatul care conducea autoutilitara a fost identificat în persoana unui bărbat de 29 de ani, din Pitești, iar în această seară, după administrarea probatoriului, a fost *reținut pentru 24 de ore*, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie