21.9 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

Ce trebuie să ştiţi despre supravegherea sănătăţii lucrătorilor

Alte Știri

Serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt: examenul medical la angajarea în muncă, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, supraveghere specială şi promovarea sănătăţii la locul de muncă. Examenul medical al lucrătorilor la angajarea în muncă stabileşte aptitudinea/aptitudinea condiţionată/inaptitudinea permanentă sau temporară în muncă pentru profesia/funcţia şi locul de muncă în care angajatorul îi va desemna să lucreze. Serviciile de medicina muncii participă la realizarea şi implementarea programelor de informare, educare şi formare profesională cu privire la sănătatea şi securitatea în muncă pentru lucrătorii la care s-a efectuat supravegherea sănătăţii prin examene medicale profilactice. Medicii de medicina muncii desfăşoară activităţi de consiliere privind sănătatea şi igiena ocupaţională a lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora din întreprindere şi din comitetul de sănătate şi securitate în muncă, după caz, şi colaborează cu organismele din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Serviciul de medicina muncii care asigură supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor va întocmi şi va prezenta angajatorului, anual, un raport care va cuprinde în principal concluziile evaluării stării de sănătate a lucrătorilor, precum şi recomandări medicale privind promovarea sănătăţii la locul de muncă. Dosarul medical şi fişa de identificare a factorilor de risc profesional se păstrează la structura de medicina muncii pe durata derulării contractului cu angajatorul. Dosarul medical şi fişa de identificare a factorilor de risc profesional pot fi, la solicitare, predate noii structuri de medicina muncii agreate de angajator. Dosarele medicale trebuie păstrate la structurile de medicina muncii cel puţin 40 de ani de la încetarea expunerii, în cazul expunerii profesionale la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de munca. Lucrătorii au acces, la cerere, la toate informaţiile referitoare la starea lor de sănătate. Angajatorii sunt obligaţi sa asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în niciun fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.]]>

Ultimele Știri

Argeșul pe primul loc. S-a depus cererea de finanțare pentru A1 – Pitești – Mioveni!

Argeșul pe primul loc. S-a depus cererea de finanțare pentru A1 - Pitești - Mioveni! Compania Națională de Administrare a...

Alte știri din aceeași categorie