2.1 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Cei mai buni medici au părăsit Spitalul Municipal Câmpulung!

Alte Știri

Cei mai buni medici au părăsit Spitalul Municipal Câmpulung! În vederea diminuării deficitului de medici înregistrat la nivelul Spitalului Județean de Urgență Pitești, la începutul acestui an au fost organizate mai multe concursuri pentru ocuparea de posturi în diferite specialități.

Au fost acoperite normativele de personal ale secțiilor Boli Infecțioase Adulți, Cardiologie, Neonatologie și Radiologie și Imagistică Medicală astfel:

Gălățanu Georgiana – medic specialist Neonatologie

Este Doctor în Medicină, a absolvit cu media 10 – Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova în anul 2005 și are dublă specializare: Chirurgie Pediatrică – obținută în 2012 și Neonatologie – obținută în 2016. A fost medic rezident în specializarea chirurgie pediatrică la Spitalul Sf. Pantelimon din București și a avut contract de gărzi în aceeași specializare cu Spitalul Orășenesc Sf. Spiridon Mioveni – punct de lucru Călinești și și-a desfășurat activitatea o bună perioadă de timp și la Spitalul Municipal din Câmpulung.

Terheci Mihaela Alexandra – medic specialist Boli Infecțioase Adulți

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova în anul 2014, iar cea mai mare partea a rezidențiatului a efectuat-o la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” Craiova. La începutul acestei luni a promovat concursul organizat de Spitalul Județean de Urgență Pitești pentru ocuparea unui post de medic în specialitatea Boli Infecțioase la Secția Boli Infecțioase Adulți, iar începând cu data de 1 martie își va desfășura activitatea în cadrul unității noastre.

Urluescu Ana Maria – medic rezident specializarea Cardiologie

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București în anul 2013, iar în perioada 2014-2019 a fost angajată în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București ca medic rezident în specializarea Cardiologie. Începând cu luna februarie, aceasta își va desfășura activitatea în secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Pitești sub îndrumarea medicului șef Daniel Blăjan.

Pănuș Victor – medic specialist Radiologie și Imagistică Medicală

Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București în anul 2007, medicul Victor Pănuș își va desfășura activitatea în cadrul Laboratorului de Angiografie al Spitalului Județean de Urgență Pitești. În anul 2015 a obținut titlul științific de Doctor în Medicină și deține și un atestat de studii complementare în Tomografie Computerizată eliberat de Ministerul Sănătății.

Costea Casiana – medic specialist Neurologie

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București în anul 2013, iar la finalul anului trecut a venit prin transfer la unitatea de la Spitalul Municipal Curtea de Argeș. Este cel mai tânăr medic neurolog care își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.

De asemenea, la începutul acestui an au fost încheiate contracte de gărzi cu doi medici pentru specializările Urologie și Ortopedie-Traumatologie.

Marinoiu Marius Cristian – medic specialist Ortopedie – Traumatologie

A absolvit în anul 2013 Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova, iar începând cu luna februarie a acestui an are încheiat contract de gărzi cu Spitalul Județean de Urgență Pitești.

Burtea Florin Gabriel – medic specialist Urologie

A absolvit în anul 2013 Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, iar cei patru ani de rezidențiat i-a efectuat în cadrul Spitalului ”Prof. Dr. Theodor Burghele” din București. Începând cu data de 1 februarie 2019 are încheiat contract de gărzi cu Spitalul Județean de Urgență Pitești.

În perioada următoare vor fi întreprinse demersurile necesare ocupării prin concurs a posturilor de medici în specializările Anestezie și Terapie Intensivă, Medicină de Urgență și Ortopedie, precum și suplimentarea numărului de posturi de medici în cadrul Compartimentului Chirurgie Vasculară.

Ultimele Știri

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei. Noua...

Alte știri din aceeași categorie