9.2 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Centru de Asistenţă Permanentă Medicală în Argeș! A fost inaugurat…

Alte Știri

A fost inaugurat un Centru de Asistenţă Permanentă Medicală în Argeș. Acesta este în comuna Bârla.

Începând de luni, 16 iulie 2018, șapte medici vor asigura aici asistența medicală. Centrul va funcţiona în satul Mozăceni-Vale, într-un spaţiu modernizat unde cheltuielile cu funcţionarea sunt asigurate de la bugetul local, iar serviciile medicale vor fi decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Acest centru va deservi nu doar locuitorii din Bârla, ci și din localitățile limitrofe. Astfel, pentru probleme minore de sănătate argeșenii din zonă nu vor mai fi nevoiți să meargă până la Costești sau Pitești.

Centru de Asistenţă Permanentă Medicală în Argeș

 “Din 2016 până azi, Consiliul Județean Argeș a cofinanțat realizarea de investiții pentru modernizarea a 19 dispensare. De asemenea, am încurajat înființarea de centre de permanentă. De acum un astfel de centru funcționează la Bârla. Mai avem în plan deschiderea unor Centre de Permanență la Mărăcineni și Rucăr. Vrem să încercăm ca prin aceste centre medicale să descurajăm venirea la unitățile de urgențe din Pitești sau Costești a  urgențelor medicale minore” – președinte CJ Argeș, Dan Manu.

Tot la Bârla, președintele CJ Argeș, Dan Manu, a vizitat și școala din Mozăceni – Vale, frecventată de peste 200 de elevi. Condițiile de infrastructură sunt deosebite. Grupurile sanitare, aflate la fiecare etaj, sunt în interiorul clădirii, iar acum se lucreză la amenajarea unei săli pentru desfășurarea orelor de sport.

În comuna Bârla exista, în urmă cu mulți ani, stațiunea balneoclimaterică Bădești-Băi. Astăzi însă este în conservare, dar clădirea care se află în proprietatea Primăriei este încă într-o stare foarte bună. Tocmai de aceea, primarul Gheorghe Voicu a cerut sprijin președintelui Dan Manu pentru găsirea unor soluții constructive de reabilitare a acestei unități în interesul comunității locale.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie