6.4 C
Campulung Muscel
miercuri, 15 mai, 2024

Cine sunt beneficiarii voucherelor de 4000 de lei oferite de Stat

Alte Știri

Cine sunt beneficiarii voucherelor de 4000 de lei oferite de Stat. Sprijinul financiar se va acorda sub forma unor vouchere sociale și va fi suportat de Comisia Europeană.

Sunt eligibile familiile care au mai mult de 5 copii. Persoanele care nu pot munci precum și bătrânii care nu au niciun sprijin.

Cine sunt beneficiarii voucherelor de 4000 de lei oferite de Stat

Cei 4.000 de lei vor fi utilizați doar pentru repararea locuințelor sau pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi. Impactul financiar al acestei măsuri sociale este 670 de milioane de euro. Și vor fi distribuiți unui număr de 220.000 de persoane.

Autoritățile vor lua în calcul, pe lângă veniturile beneficiarilor, și opinia experților din cele 2.000 de centre sociale, experți a căror misiune va consta în demararea anchetelor pentru identificarea persoanelor eligibile și a nevoilor acestora.

În linii mari, Guvernul trebuie să aprobe măsura în perioada următoare, după care, primăriile vor aplica pentru obținerea finanțării și, undeva prin toamna acestui an tichetele sociale vor intra în posesia beneficiarilor.

„Aici avem două tipuri de vouchere. Este voucherul pentru condițiile de locuire, de reparare a locuințelor, de 4000 lei/voucher. Și avem și voucherul pentru echipamentele electrocasnice. Aici discutăm de cele trei electrocasnice esențiale, precum aragazul, mașina de spălat și frigiderul, pe care încercăm să le acordăm pentru a asigura integrarea socială a beneficiarilor. Și acestea vor fi în valoare tot de 4000 de lei.

Dar aici aș vrea să subliniez că cele 220.000 de familii care vor fi beneficiare ale acestor vouchere nu vor avea un standard predefinit și atunci încercăm prin anchetele sociale și prin faptul că în fiecare centru comunicat care va funcționa pe lângă autoritățile locale, să finanțăm cheltuielile de personal pentru asistentul social, medical și cel educațional”, a precizat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Continuarea o găsiți AICI.

Ultimele Știri

Câți ani primești pușcărie dacă umbli băut sau drogat la volan! Cât timp nu mai poți conduce! Adio, pedepse mici!

Câți ani primești pușcărie dacă umbli băut sau drogat la volan! Cât timp nu mai poți conduce! Adio, pedepse...

Alte știri din aceeași categorie