8.2 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Cine sunt persoanele vizate pentru anularea cardurilor de energie

Alte Știri

Cine sunt persoanele vizate pentru anularea cardurilor de energie. Guvernul a aprobat, recent, un act normativ de modificare și și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022.

Privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie. Suportat parțial din fonduri externe nerambursabile prin care se acordă sprijin persoanelor vulnerabile pentru achitarea facturilor la energie.

Cine sunt persoanele vizate pentru anularea cardurilor de energie

Printre prevederile acestui act este şi una referitoare la anularea cardurilor de energie.

„O prevedere nou introdusă vizează anularea cardului și sistarea plăților către beneficiarii de sprijin. În cazul în care se constată că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil”, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

„Cardurile pentru achitarea facturilor la energie acordate persoanelor vulnerabile pot fi utilizate ca instrumente de plată de două luni şi jumătate. Timp în care am monitorizat permanent derularea programului, împreună cu reprezentanţii Companiei Naţionale Poşta Română, şi am căutat permanent soluţii de îmbunătăţire a implementării.

Obiectivul nostru principal este ca beneficiarii să se poată folosi de banii acordaţi prin intermediul cardului de energie. Iar utilizarea acestuia să fie cât mai simplă şi rapidă.

Clarificările pe care le-am adoptat astăzi în şedinţa de Guvern răspund unor situaţii întâlnite în cursul implementării.

Astfel încât toţi cei care au dreptul să primească acest sprijin să îl poată accesa. Indiferent de tipul de energie folosit, şi să permitem totodată şi achitarea datoriilor restante începând cu 1 februarie 2022”, a declarat ministrul Marcel Boloş, potrivit News.ro.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie