Cioban tânăr găsit mort la o stână din Argeș. Moarte sub semnul mare al întrebării! O dramă s-a petrecut în munții Argeșului.
Poliția a intrat pe fir! Un apel la 112 a anunțat o urgență maximă la o stână din zona Lespezi. Este vorba de un bărbat în vârstă de 43 ani, găsit fără suflare într-un context care ridică suspiciuni privind cauzele care au condus la sfârșitul acestuia. Acesta se pare că este din județul Olt.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Cum s-a plimbat ursul, la miezul nopții, printr-un cartier al Câmpulungului. Sălbăticiunile au ajuns turiști în Muscel
La fața a ajuns un elicopter. Medicul de la bordul elicopterului SMURD a constatat decesul, astfel că este evacuat spre Piscu Negru unde așteaptă autospeciala IML.
CITEȘTE ȘI. Argeșul e campion. Azi a fost călcat de mascați pentru a răscoli un cuib de proxeneți
Intervin 5 salvatori montani argeșeni și 3 salvatori montani veniți în sprijin de la Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu.
Nu se cunosc, deocamdată, împrejurările în care a murit acest bărbat. Și nici când a încetat din viață. Poliția a demarat o anchetă. Din primele informații, bărbatul are leziuni, însă este posibil să fie provocate prin cădere, adică ar fi căzut de la înălțime într-o zonă stâncoasă, câteva zeci de metri.
CITEȘTE ȘI. Sânge proaspăt la IPJ Argeș. Unul chiar atrăgător pe străzile din Argeș, începând de azi!
Cadavrul bărbatului a fost găsit pe o potecă din respectiva zonă montană. Cauza exactă a decesului va fi stabilită după efectuarea necropsiei.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. S-a deschis sezonul estival de la coada muntelui. Nebunieeee cu vâsle, aruncat cu undița la baltă….
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.