5.1 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

CONITA HOROSCOPISTA: Cum vă influenţează ,,Băbuţele” săptămânii, zodiile!

Alte Știri

A fost odată ca-n poveşti, o femeie foarte rea la suflet, pe care o chema Dochia.  Pe 1 martie, Dochia şi-a trimis nora pe munte să culeagă fragi. Nora acesteia o ascultă şi plecă pe munte să îi facă pe plac soacrei. Aceasta se întâlneşte cu un bătrânel (legenda spune că era Dumnezeu) care îi dăruieşte o mână de fragi. Întorcându-se acasă, baba Dochia crede că s-a mai încălzit vremea, se îmbracă cu 9 cojoace şi pleacă cu oile pe munte. Primele 9 zile pe munte au fost foarte calde, aşă că Dochia a renunţat la câte un cojoc în fiecare zi. În ziua 10, vremea schimbătoare îşi arătă colţii iar baba Dochia, surprinsă de ger, îngheaţă împreună cu oile sale. Cu timpul, sloiurule de gheaţă se pietrifică şi pot fi întâlnite sub această formă în Munţii Bucegi.

Tradiţia din zilele noastre!

Tradiţia se păstrează sub forma alegerii babelor, adică fiecare persoană îşi alege o zi, mai bine zis o babă, între 1 şi 9 martie. Se spune că aşa cum va fi acea zi, aşa este şi firea omului, însă dacă plouă sau ninge este semn de bogaţie. O altă versiune susţine că noul an va fi similar cu baba aleasă de fiecare. O “babă” senină, călduroasă şi luminoasă va aduce celui ce a ales-o, un an bun plin de împliniri şi un suflet curat. Dimpotrivă, o babă mohorâtă, urâtă şi ploioasă va aduce un an rău şi o inimă îngheţată.

Cum îţi poţi alege baba?

Alegerea babei se poate face în două moduri: alegerea unei zile oarecare între 1 şi 9 martie sau în funcţie de data naşterii. Astfel, dacă persoana respectivă este născută între 1 şi 9 ale oricarei luni, baba reprezintă data naşterii; dacă ziua de naştere este în afara acestui interval, cifrele ce formează ziua naşterii se adună şi rezultatul reprezintă baba persoanei respective. De exemplu, dacă ziua unei persoane este pe 21, baba persoanei va cădea pe 2+1=3 martie.

Cum erau Babele considerate în trecut?

Zilele babelor sunt considerate purificatoare şi dătătoare de speranţă veşnică în viaţă. Potrivit etnologilor, înainte, în familiile tradiţionale, când personalităţile feminine se întâlneau, adesea se întâmpla ca acestea să intre în conflict. Astfel, „Baba” nu simboliza o bătrână urâtă şi rea, ci o femeia care îşi câştiga propria autoritate. Pentru că primele zile ale lunii martie au prezentat întotdeauna o instabilitate atmosferică crescută, asocierea fiecărei femei cu una dintre cele nouă zile era percepută înainte ca o responsabilizare şi o metodă de educare spre autocontrol şi conştientizare a propriilor îndatoriri în cadrul familiei, de fiecare femeie, mai spun etnologii. Fiecare dintre cele nouă zile, în funcţie de vremea pe care o aducea, dezvăluia caracterul, calităţile şi defectele fiecărei femei în parte.

„Definirea trăsăturilor de caracter în funcţie de instabilitatea atmosferică era sancţionată în familie şi comunitate, printre rude, vecini şi cunoscuţi, prin comentarii şi atenţionări. Chiar dacă nu se întâmpla mereu să coincidă trăsăturile de caracter cu caracteristicile zilei, mai mult sau mai puţin capricioasă, obiceiul tot era un bun prilej pentru educare şi autocontrol”, explică etnologii.

Alege Baba cu noroc!

1 martie este Baba de primăvară, 2 martie este Baba de vară, iar 3 martie este Baba de toamnă. Dacă plouă într-una din aceste zile, vom avea ploi bogate în acel anotimp, dacă nu va fi secetă. Aşa cunoşteau bătrânii satului vremea buna şi vremea rea. Numele Babei Dochia pare să fie împrumutat de la Sfânta Muceniţă Evdochia, iar povestea este strâns legată de mărţişor. Nu se poate ştii exact dacă obiceiul mărţişorului a influenţat legenda babei Dochia sau invers. Cert este că nu pot fi rupte una de cealaltă. De pildă, o legendă spune că Baba Dochia umbla prin pădure şi torcea lână din furcă. Găsind un bănuţ, l-a gaurit, a tors un fir de aţă din furcă şi l-a legat. Aşa a făcut Baba primul mărţişor.

Babele din munţi, izvor de apă bună

Dochia din Munţii Ceahlău sau Babele de pe platoul Bucegilor sunt stânci de poveste. Ele au forme bizare, închipuind o formă omenească încovoiată, şi sunt înconjurate de stânci mai mici, reprezentând caprele sau mioarele Babei care s-au prefăcut în stâna de piatră. Istoricii spun că, încă din vremurile dacilor, aceste stânci au căpătat şi o aură mistică, fiind considerate zeităţi ale muntelui. Alte legende spun că Dochia din Ceahlău era preafrumoasa soră a lui Decebal, pe care soldaţii lui Traian au vrut să o ducă în lanţuri la Roma. Dar fata a scăpat de urmăritori şi s-a rugat la spiritul muntelui să o transforme în stâncă, să nu fie târâtă în sclavie. Odată cu ea, au încremenit pe vecie şi mioarele pe care le păştea. La picioarele stâncii, a răsărit un izvor subţire de apă, din lacrimile pe care le-a vărsat tânăra prigonită. Tot Baba Dochia poartă numele şi stânca din Valea Urlătoarei, din munţii Buzăului. De sub stâncă izvorăşte o apă limpede şi rece ca gheaţa, la care se opresc şi azi ciobanii cu oile.

Credinţele din popor

Oamenii cred că vremea Babei pe care ţi-ai ales-o arată nu doar norocul de peste an, ci şi firea ta, veselă şi generoasă sau rece şi egoistă.

Ziua de 9 martie, când Baba Dochia îngheaţă pe munte, este considerat hotarul dintre iarnă şi primăvara. După această dată, când se sărbătoresc cei 40 de mucenici, încep zilele Moşilor care anunţă căldura şi vremea bună de semănat.

Zilele friguroase de după 9 martie, când se întâmplă să mai ningă, poartă numele de Zăpada Mieilor, numai bună să înmoaie pământul pentru arături. După ele, vin zilele calde ale păsărilor: ziua Berzei, ziua Cucului, ziua Mierlei.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie