15.3 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

Cum se deschid școlile în fiecare localitate! Scenariul galben/verde

Alte Știri

Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a propus o serie de măsuri pentru ca de luni școala să înceapă în condiții de siguranță, prin evitarea aglomerărilor de persoane în unitățile de învățământ. Astfel, pe lângă măsurile de fluidizare a traficului din municipiul Pitești, cu precădere la intrarea în unitățile de învățământ (propuse de Inspectoratul Județean de Poliție), în județ se va implementa un sistem de începere a cursurilor după un program defalcat.

Conform ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze, iar în situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se va asigura un interval de minimum o oră între acestea.

Inspectoratul Școlar Județean Argeș a elaborat un program în acest sens, prin care cursurile vor începe la ore diferite. Programul, pentru fiecare unitate de învățământ și clasă în parte poate fi consultat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, la secțiunea “Program unități școlare începând cu 08.02.2021”, sau accesând următorul link AICI:

Ministerul Educației a publicat, vineri, scenariile pentru deschiderea școlilor în care se află fiecare localitate din țară.

Lista cu scenariile în care se află fiecare localitate poate fi consultată AICI.

Câmpulungul se află în scenariul galben, adică vor fi reluate activitățile în creșe, grădinițe, clasele 0-4, precum și clasele terminale de gimnaziu și liceu – 8, 12 și 13.

Scenariile anunțate de autorități pentru revenirea copiilor la școală începând de luni:

Scenariul verde – incidența cumulată în ultimele 14 zile mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori – revin toți copiii la școală.

Scenariul galben – incidența între 1 și 3 la 1.000 de locuitori – se reiau activitățile în creșe, grădinițe, clasele 0-4, 8, 12 și 13.

Scenariul roșu – incidența mai mare de 3/1.000 – se reiau activitățile în creșe, grădinițe, clasele 0-4.

Ultimele Știri

Argeș. Apa dintr-un oraș este cea mai bună din țară!

Argeș. Apa dintr-un oraș este cea mai bună din țară! Vă transmitem mai jos rezultatele analizelor la plecarea din Staţia...

Alte știri din aceeași categorie