Un cunoscut domn din urbea noastră, a ajuns de râsul unui spital, după ce, femeii i-a rămas înăuntru prezervativul.
Nu e glumă, cei doi au o relaţie de amor de mai multe luni. Ea mai tânără, el mai puriu, dar cu buzularele doldora. Relaţia lor se baza pe… iubirea de galbeni de o parte, şi pe cea de tinereţe, pe de altă parte.
El o proteja pe tânără, că frica de un bebeluş, e mai mare ca cea de nevastă, numai că, a avut ghinionul vieţii lui, atunci când, s-a trezit că a pierdut prezervativul, în locul ce trebuia protejat. Ce sa facă altceva decât să caute soluţii, şi care a fost cea mai rapidă, a sunat un medic să îl întrebe ce să facă. Medicul în cauză, de altă specializare, nu ginecolog, s-a pus pe râs şi chiar l-a luat la glume pe respectivul, că cică, ar fi luat o mărime care nu i s-a potrivit pe instrument, de aia a pierdut „căciuliţa”.
Toate ca toate, dar cum femeia nu reuşea să scape de plasticul din ea, a chemat o prietenă să o ajute şi aia, mai deşteaptă, a rănit-o, de respectiva a ajuns tot la spital, dar ca să nu o ştie lumea, la ăl de la judeţ.