0.7 C
Campulung Muscel
vineri, 15 noiembrie, 2024

Dezbaterea zilei. Câte dosare penale duce în spate Elena Lasconi la primăria Câmpulung Muscel

Alte Știri

Dezbaterea zilei. Câte dosare penale duce în spate Elena Lasconi la primăria Câmpulung Muscel. Ultima plângere penală este legată de Bulevardul Pardon, se pare că un avocat i-ar fi făcut pentru redeschiderea circulației rutiere. Altfel nu s-ar fi întâmplat acest lucru.

CITEȘTE ȘI. Un spital din Câmpulung Muscel angajează pe bandă rulantă. Când se pot depune dosarele

Primăria Câmpulung avea de gând să păstreze Bulevardul Pardon doar pietonal, sub pretextul că așa scrie în documentele oficiale. Imediat după ce a depus jurământul în rochie roșie, Elena Lasconi a dat ordin și s-au ridicat restricțiile pe străzile Negru Vodă și Republicii. Numai că șoferii aplică haiducia în trafic!

CITEȘTE ȘI. VIDEO. Cum arată noul parc din Câmpulung Muscel, dedicat EXCLUSIV – Morților

Aseară, Elena Lasconi, lider USR și candidatul acestui partid la prezidențiale, a fost primul invitat la dezbaterile Antena 3 CNN, organizate după modelul “Town Hall” de la CNN. Timp de 2 ore, Elena Lasconi a răspuns la 13 întrebări ale jurnaliștilor Antena 3 dar și oamenilor care o susțin din diferite are ale țării.

Cătălina Porumbel: Considerați că ancheta EPPO cu privire la contractele pe fonduri europene din Câmpulung e justificată?

Lasconi: Nu e anchetă, cercetează primăria și nici primarul, ci două firme care sunt partenere în acel proiect – am avut primăria, spitalul direcția de asistență socială, un liceu și două SRL-uri. Ei anchetează SRL-urile.

CITEȘTE ȘI. Și-au făcut apariția într-un parc din Câmpulung Muscel. Fenomenul therianilor a luat amploare în România

Cătălina Porumbel: Care e relația cu Kovesi?

Lasconi: Niciuna, nu m-am întâlnit nici o dată cu Kovesi. O admir că e o femeie puternică și deșteaptă.

Cătălina Porumbel: Câte plângeri penale pe numele dumneavoastră în calitate de primar există?

Lasconi: Nu știu, zeci, dar toate sunt cu neînceperea urmării. Amuzată de întrebarea Elena Lasconi a mai glumit cu faptul că un cetățean i-a făcut plângere la DNA Pitești și a primit neînceperea urmăririi penale, apoi la București unde s-a întâmplat la fel. După care cetățeanul foarte supărat a dat DNA-ul în judecată.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

REVOLTĂ. Consilierii PNL din Poiana Lacului nu au intrat la ședința Consiliului Local

REVOLTĂ. Consilierii PNL din Poiana Lacului nu au intrat la ședința Consiliului Local. Motivul-lipsa proiectelor pentru cetățeni de pe ordinea...

Alte știri din aceeași categorie