9.1 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

DNA a trimis în judecată un avocat din Piteşti!

Alte Știri

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei FOLESCU FILOFTIA, avocat în cadrul Baroului Argeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii martie 2015, inculpata Folescu Filoftia, în calitate de avocat în cadrul Baroului Argeș, a pretins de la o persoană (martor denunțător) suma totală de 35.000 de lei și a primit, prin intermediar, ulterior, în două tranșe, suma de 20.000 de lei.
În schimbul acestei sume de bani, inculpata a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Tribunalului Argeș, învestiți cu judecarea unei cauze civile care-l privea în mod direct pe martorul denunțător și a promis că va interveni pe lângă aceștia în vederea soluționării favorabile a litigiului. Întrucât, la data de 27 mai 2015, printr-o decizie civilă, magistrații Tribunalului Argeș au respins cererea de revizuire formulată în dosarul respectiv, martorul denunțător i-a solicitat inculpatei să-i remită suma de bani primită. Deși inițial inculpata Folescu Filoftia i-a spus martorului denunțător că nu a mai recuperat banii de la „complet”, la data de 02 decembrie 2015, i-a remis acestuia din urmă suma de 17.000 lei, urmând ca restul de 3.000 lei să îi restituie în data de 15 ianuarie 2016. În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 17.000 de lei, consemnată la o unitate bancară, pe numele inculpatei Folescu Filoftia, la dispoziția organului judiciar. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Pitești, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Ultimele Știri

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung. Candidatul de AUR pentru municipiu și-a depus astăzi la Biroul Electoral...

Alte știri din aceeași categorie