10.7 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 18 mai, 2024

Două persoane au murit în urma impactului dintre un microbuz și un TIR

Alte Știri

Accidentul s-a produs, miercuri după-amiază, pe DN6, în Ișalnița, județul Dolj, după ce șoferul unui TIR nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație și a fost lovit din spate de un microbuz de marfă, informează Cuvântul Libertății.

În urma impactului, două persoane au decedat, iar trei au fost rănite. De asemenea, alte două persoane, aflate în TIR, se află sub evaluare medicală. „În urma evenimentului rutier, două femei, pasagere în microbuz, au decedat, alte 3 persoane au fost transportate la spital, a transmis IPJ Dolj.

La faţa locului au intervenit o autospecială de descarcerare, un echipaj pentru victime multiple, o autospecială pentru stingerea incendiilor şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Dolj. A fost solicitată şi prezenţa elicopterului SMURD. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în timp ce conducătorul microbuzului, grav rănit, nu a putut fiind fi testat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, se arată în comunicatul de presă.

Traficul rutier a fost blocat pe DN6, pe sensul Craiova către Filiaşi.

FOTO: ISU Dolj

 

Ultimele Știri

Interzise, rapid. Câteva țări din U.E atac la țigările electronice de unică folosință, ca fiind mai periculoase decât credeai

Interzise, rapid. Câteva țări din U.E atac la țigările electronice de unică folosință, ca fiind mai periculoase decât credeai....

Alte știri din aceeași categorie