După un an de la tragedia care a îndoliat Muscelul! Un monument a fost ridicat pe munte în memoria celor patru tineri care și-au pierdut viața.
CITEȘTE ȘI. Gest impresionant după o luptă pentru viață! Părinții unui pacient au mulțumit medicilor din Câmpulung Muscel printr-o scrisoare adresată Ministerului Sănătății
La aproape un an de la una dintre cele mai cumplite tragedii petrecute în Munții Iezer, durerea familiilor rămâne la fel de puternică. În locul în care patru tineri și-au pierdut viața, părinții și apropiații au ridicat un monument comemorativ, pentru ca amintirea lor să dăinuie peste ani.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Parcă ai intrat într-o peșteră din Austria! Comoara spectaculoasă din România de la Muscel care îi cucerește pe turiști
Pe 23 august 2025, o excursie care trebuia să fie o aventură între prieteni s-a transformat într-un coșmar. O mașină de teren în care se aflau cinci tineri s-a răsturnat într-o râpă adâncă de aproximativ 300 de metri, în zona Colții Caprei – Portăreasa, din Masivul Iezer.
Patru dintre tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, majoritatea din comuna Lerești, și-au pierdut viața. Un al cincilea tânăr a supraviețuit și a fost găsit după aproximativ zece ore de un culegător de ciuperci.
La un an de la tragedie, familiile victimelor au urcat din nou pe munte, în locul în care destinele copiilor lor s-au frânt. Acolo au ridicat un monument comemorativ și au participat la un moment de reculegere.
Mesajul postat de Sorin Gorgan, tatăl Alexandrei Gorgan, una dintre victime, a emoționat sute de oameni:
„După un an…! Am văzut de ce a meritat… un răsărit de soare, acolo sus… ODIHNĂ VEȘNICĂ COPII MINUNAȚI!”
Monumentul ridicat în vârful muntelui va rămâne un loc al reculegerii și al amintirii, acolo unde familiile și prietenii vor putea aprinde o lumânare și spune o rugăciune pentru cei patru tineri care nu s-au mai întors niciodată acasă.
Tragedia din Masivul Iezer a marcat profund comunitatea din Muscel și a rămas una dintre cele mai dureroase pagini din istoria recentă a județului Argeș.




