5.7 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Eclipsa de Lună şi evenimentele sortite! Valabil pentru toţi nativii zodiacului!

Alte Știri

Astăzi, 7 august are loc o Eclipsă de Lună cu efecte pentru următoarele 6 luni, ce se pot prelungi până la şase ani. Această Eclipsă de Lună în Vărsător este un punct culminant al acţiunilor începute la Luna Nouă în Vărsător din 28 ianuarie 2017.

Este o Eclipsă de Lună asociată cu Nodul Sud al Lunii iar evenimentele sortite, karmice, nu pot fi evitate.

Această Eclipsă de Lună în Vărsător are o influenţă deosebită asupra semnelor fixe Leu, Vărsător, Taur, Scorpion, în special cei născuţi în intervalele 5-14 august, februarie, mai, noiembrie.

Vă facem cunoscute efectele elipsei asupra tuturor zodiilor:

BERBEC –ASCENDENTUL ÎN BERBEC

Eclipsa de Lună activează casa XI, o casa ce vorbeşte despre prieteni, echipe, cluburi, asociaţii profesionale, activitaţi de grup, astrologie, energie nucleară, internet. Cum Eclipsă de Lună este de fapt o Lună Plină ce vorbeşte despre finaluri hotărâte de soartă, acest moment este o oportunitate excelentă pentru a renunţa la un prieten, un grup, o speranţă, care nu mai servesc intereselor voastre viitoare. Este un timp în care această Eclipsă de Lună poate lucra ca un spot luminos asupra prieteniilor nesincere, asupra scopurilor egoiste din anumite asocieri. Este o perioada bună în care puteţi obţine anumite daruri de la prieteni, puteţi obţine o avansare datorită unui prieten, totul se învârte în jurul contactelor sociale.

TAUR-ASCENDENTUL ÎN TAUR

Eclipsa de Lună activează casa X, o casa ce vorbeşte despre carieră, viaţa publică, obiective şi aspiraţii profesionale. Cum Eclipsa de Lună este de fapt o Lună Plină ce vorbeşte despre finaluri hotărâte de soartă, acest moment este o oportunitate excelentă pentru a încheia cu succes un proiect la locul de muncă, pentru a primi un post de conducere sau pentru schimbarea carierei voastre. Accentul acestui moment astral este pe stabilirea ordinii şi controlului în viaţa voastră profesională, puteţi fi în lumina reflectoarelor acum, puteţi fi recunoscuţi şi apreciaţi pentru ceea ce faceţi. Este un timp în care greşelile pot acţiona ca lecţii destul de dure, cine vrea să înveţe ceva din aceste lecţii cu siguranţă va descoperi că această eclipsă de Lună lucrează ca un reparator karmic pentru evoluţia lor. Aceasta Eclipsă de Lună este punctul culminant al unor evenimente care au început pe 28 ianuarie 2017 când a fost Lună Nouă în Vărsător. Gândiţi-vă la ce aţi început atunci, acum, această eclipsă acţionează ca un reflector imens asupra carierei, familiei voastre, ceva din trecut legat de acţiunile voastre în carieră, familie, imagine personală, poate găsi o rezolvare pe termen lung sau se poate sfârşi.

GEMENI –ASCENDENTUL ÎN GEMENI

Eclipsa de Lună activează casa IX, o casă a călătoriilor, străinătate, turism, alte culturi, politică, legi, religie, mass-media, universitate. Cum Eclipsa de Lună este de fapt o Luna Plină ce vorbeşte despre finaluri hotărâte de soartă, acest moment este o oportunitate excelentă pentru a încheia cu succes un proiect care implică fel de fel de publicaţii, mass-media, călătorii, o problemă juridică, un examen important pentru promovarea voastră, o carte scrisă ajunge în străinătate. Puteţi absolvi un curs, o facultate, vă puteţi muta într-un alt oraş sau într-o altă ţară, puteţi rezolva cu succes un litigiu. Este o perioadă în care această Eclipsă de Lună va poate aduce câştiguri din afacerile în străinătate, din relaţiile cu străinătatea, puteţi câştiga o excursie, puteţi plănui o călătorie în străinătate. Este posibil să vă schimbaţi chiar şi domiciliul, uneori chiar în străinătate, urmează o perioadă în care veţi fi într-o călătorie continuă, puteţi începe un curs nou, puteţi să vă folosiţi de studiile făcute pentru a vă afirma, oportunităţi legate de un proces sau alte probleme juridice, rezultate pe termen lung prin implicarea în activităţi de mass-media. Mare atenţie la călătorii, la problemele cu autorităţile, cu legea!

RAC –ASCENDENTUL ÎN RAC

Eclipsa de Lună activează casa VIII, o casă a bunurilor comune, intimitate, fidelitate, investiţii, banii unei afaceri, comisioane, moşteniri, împrumuturi, loterii. Cum Eclipsa de Lună este de fapt o Lună Plină ce vorbeşte despre finaluri hotărâte de soartă, acest moment este o oportunitate excelentă pentru a încheia orice relaţie romantică sau financiară care nu funcţionează bine. Puteţi deveni mai conştienţi de aspectele ascunse ale vieţii voastre, puteţi observa mai uşor unde vă sabotaţi singuri, problemele care implică bani, putere sunt în lumină acum. Poate fi un timp în care resursele financiare, impozitele, creditele, asigurările, taxele, afacerile cu un partener să creeze anumite probleme dar poate fi şi o zonă de noroc pentru voi, puteţi culege “roadele” unei afaceri începute în trecut. Banii care vin prin fel de fel de acorduri semnate, banii care vin prin partenerul de viaţă sunt în lumină acum. Această Eclipsă poate fi un punct de cotitură, o veste mare sau o schimbare dramatică pentru banii care vin de la ceilalţi.

LEU –ASCENDENTUL ÎN LEU

Eclipsa de Lună activează casa VII, o casă a căsătoriei, parteneri de afaceri, rivali, duşmani, concurenţi. Cum Eclipsa de Lună este de fapt o Lună Plină ce vorbeşte despre finaluri hotărâte de soartă, acest moment este o oportunitate excelentă pentru a încheia orice relaţie disfuncţională, să finalizaţi un proiect important cu un partener de viaţă, să vă căsătoriţi, să puneţi capăt unei rivalităţi. Această energie intensă este ca un spot luminos asupra partenerului arătându-l aşa cum este el, puteţi vedea foarte bine problemele existente dar puteţi lua şi decizia dură de a rupe o relaţie sau de a o transforma, aveţi la dispoziţie o energie imensă de a rupe “cordonul ombilical “care vă ţine legaţi de un partener care nu vă face bine. Mesajul acestei eclipse este de a crea un anumit echilibru între nevoile personale şi nevoile celor cu care colaboraţi atât într-o căsătorie cât şi într-o afacere, este un timp al negocierilor dar şi al compromisurilor. Această Eclipsă de Lună poate aduce schimbări importante în relaţii, fiţi convinşi că universul nu are în plan să vă lase singuri, aveţi pregătit ceva mai bun pentru viitorul vostru, prin intermediul rudelor, tinerilor, comunicare, călătorii, partener de viaţă, avocat, asociat, îmblânzirea unui duşman.

FECIOARĂ –ASCENDENTUL ÎN FECIOARĂ

Eclipsa de Lună activează casa VI, o casă ce vorbeşte despre muncă, treburi zilnice, colegi, şefi, gestionarea timpului, sănătate fizică. Cum Eclipsa de Lună este de fapt o Lună Plină ce vorbeşte despre finaluri hotărâte de soartă, acest moment este o oportunitate excelentă pentru a renunţa la un loc de muncă care nu promite prea multe, ceva obligă în acest moment. Orice “lucru” pe care v-aţi concentrat în ultimile şase luni poate beneficia de un final benefic, puteţi culege roade frumoase. Această energie poate aduce şi o anumită instabilitate şi sensibilitate la locul de muncă, diverse probleme de sănătate. Este cel mai bun timp pentru a începe o dietă evitând astfel excesul în alimentaţie care vă poate aduce diverse probleme. Sunt posibile anumite venituri suplimentre la locul de muncă. Această eclipsă poate fi întunericul care face lumină în secretele voastre, în descoperirea duşmanilor voştri, în inţelegerea greşelilor trecutului, în relaţiile toxice care vă otrăvesc viaţa.

BALANŢA –ASCENDENTUL ÎN BALANŢĂ

Eclipsa de Lună activează casa V, o casă ce găzduieşte iubirea, romantismul, copiii, talentele creative, educaţia, hobby-uri, fericire, lux. Cum Eclipsa de Lună este de fapt o Lună Plină ce vorbeşte despre finaluri hotărâte de soartă, acest moment este o oportunitate excelentă pentru a renunţa la o iubire care nu promite prea multe, care vă afectează în mod negativ. Entuziasmul şi dorinţa de distracţie este la maxim, este posibil să culegiţi roadele unei munci de creaţie, este posibil să vă bucuraţi de rezultatele excepţionale ale copiilor voştri, este posibil să întâlniţi marea iubire, să faceţi un copil.

SCORPION –ASCENDENTUL ÎN SCORPION

Eclipsa de Lună activează casa IV, o casă ce găzduieşte familia, căminul, părinţii, afacerile imobiliare, securitatea emoţională, problemele din copilărie. Cum Eclipsa de Lună este de fapt o Lună Plină ce vorbeşte despre finaluri hotărâte de soartă, acest moment este o oportunitate excelentă pentru a finaliza un proiect legat de o casă, decoraţiuni interioare, extinderea unei proprietăţi. Este un moment bun pentru a finaliza orice proiect care implică un credit ipotecar, un contract de închiriere, un contract de leasing. Casa IV este o casă cardinală adică un loc în care începe un proces iar luna este guvernatorul natural al acestei case, deci, în această casă, luna eclipsată capată putere foarte mare energizând fel de fel de probleme de familie ţinute ascunse, tot ce are legatură cu familia, căminul, afaceri imobiliare, experienţe din trecut tind să iasă la lumină, toate aceste experienţe care nu oferă condiţii pentru dezvoltare în sens vertical se vor sfârşi.

SĂGETĂTOR –ASCENDENTUL ÎN SĂGETĂTOR

Eclipsa de Lună activează casa III, o casă ce găzduieşte activităţile comerciale, relaţia cu fraţii, rudele, cum comunicaţi, cum vă folosiţi mintea. Cum Eclipsa de Lună este de fapt o Lună Plină ce vorbeşte despre finaluri hotărâte de soartă, acest moment este o oportunitate excelentă pentru a finaliza orice relaţie disfuncţională cu vecinii, rudele, membrii unei comunităţi, un curs. Este posibil să primiţi o ştire importantă de la un frate, de la un vecin. Puteţi simţi că gândurile voastre sunt confuze sau că sunteţi înţeleşi greşit, sinceritatea voastră este mereu pusă la îndoială, toate acestea vă pot răni sufletul.Tot ce ţine de transport, autoturisme, calculatoare, telefoane, fraţi, negocieri, comunicare, contracte, acoduri sunt accentuate acum.

CAPRICORN –ASCENDENTUL ÎN CAPRICORN

Eclipsa de Lună activează casa II, o casă ce vorbeşte despre averea personală, salarii, auto-valoare. Cum Eclipsa de Lună este de fapt o Lună Plină ce vorbeşte despre finaluri (pozitive sau negative) hotărâte de soartă, acest moment este o oportunitate excelentă pentru a atinge obiectivele voastre financiare, să vindeţi anumite proprietăţi, să vă bucuraţi de valoarea unui talent natural de-al vostru. Este posibil să pierdeţi un loc de muncă dar să găsiţi şi noi modalităţi de a face bani, este posibil să aveţi probleme cu anumiţi bani împrumutaţi, să munciţi din greu pentru bani, să faceţi cheltuieli neprevăzute care să vă destabilizeze din punct de vedere financiar. Este cu siguranţă un moment în care lucrurile materiale au o mare importanţă pentru voi, puteţi conştientiza anumite lecţii în privinţa banilor, posesiunilor, valorilor personale

VĂRSĂTOR –ASCENDENTUL ÎN VĂRSĂTOR

Eclipsa de Lună activează casa I, o casă ce vorbeşte despre personalitatea voastră, cum sunteţi văzuţi de ceilalţi. Această energie intensă, şocantă, imprevizibilă în casa I vă face destul de vulnerabili, schimbări frecvente de dispoziţie, evenimentele din jur vă pot afecta atitudinea mai mult decât de obicei deoarece există tendinţa de a personaliza exagerat tot ce se petrece în jur rezultând astfel confruntări cu ceilalţi. Cum Eclipsa de Lună este de fapt o Lună Plină ce vorbeşte despre finaluri (pozitive sau negative) hotărâte de soartă, acest moment este o oportunitate de a scăpa de o personalitate care nu vi se mai potriveşte, de o relaţie care nu vă ajută să vă dezvoltaţi în mod benefic viaţa. Folosită negativ, energia eclipsei poate accentua aroganţa, mulţumirea de sine. Eclipsele marchează momente memorabile în viaţa voastră şi aduc de obicei adevărul în situaţiile de viaţă în care refuzaţi să luaţi hotărâri iar pentru voi, aceste situaţii sunt legate de propriile sentimente şi dorinţe, de ceea ce doriţi pentru voi, valorificarea imaginii voastre, partener de viaţă, asociat, avocat, chestiuni juridice, duşmani. Această eclipsă poate să vă schimbe stilul de viaţă, să îmbrăţişaţi schimbările necesare evoluţiei voastre prin luarea unor decizii legate de rolul vostru într-o afacere, într-o relaţie de lunga durată.

PEŞTI –ASCENDENTUL ÎN PEŞTI

Eclipsa de Lună activează casa XII, o casă a sănătăţii mintale, vicii, credulitate, secrete, condiţionari karmice, intuiţie, mistere spirituale, organizaţii de caritate, spitale, închisori, corporaţii, agenţii guvernamentale, birocraţii. Cum Eclipsa de Lună este de fapt o Lună Plină ce vorbeşte despre finaluri hotărâte de soartă, acest moment este o oportunitate excelentă pentru a renunţa la anumite obiceiuri proaste (fumat, băutură, etc.), poate fi o perioadă în care veţi simţi mai mult nevoia de a fi singuri, de a vă odihni mai mult, de a dormi mai mult, de asemenea puteţi primi în vis anumite răspunsuri şi rezolvări la unele probleme grele ale vieţii voastre. De asemenea, este un moment bun pentru a da deoparte oamenii care vă fac rău sau pur şi simplu să nu mai permiteţi celorlalţi să vă facă să vă simţiţi rău. Puteţi simţi o nevoie imensă de a-i ajuta pe alţii, să deveniţi parte dintr-o cauză sau un scop mai înalt. Sunt posibile probleme de sănătate, puteţi deveni uşor propriul duşman prin neascultarea mesajelor primite de la propriul corp, este un timp în care vă puteţi confrunta cu trecutul mai ales dacă în trecut aţi făcut lucruri ce au putut afecta pe alţii sau chiar pe voi.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie