11.9 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 18 mai, 2024

Este indicat consumul de ouă la copii?

Alte Știri

Este indicat consumul de ouă la copii?

La nivel mondial, malnutriţia are un impact major asupra morbidităţii şi mortalităţii infantile. Deoarece ouăle conţin potenţiali alergeni, hrănirea copiilor mici cu ouă nu a fost recomandată pentru mult timp. Deşi acest aliment are un conţinut ridicat în nutrienţi.

Un studiu publicat în Nutrients a concluzionat că alimentarea copiilor mici cu ouă este fezabilă. Și nu presupune riscuri suplimentare pentru aceştia, precum creşterea prevalenţei alergiilorStatusul nutriţional al copiilor care au avut o dietă bogată în ouă s-a ameliorat. Fiind crescut aportul de proteine, colesterol şi micronutrienţi.

Este indicat consumul de ouă la copii?

Aceste rezultate sunt importante în special pentru copiii din zonele unde malnutriţia infantilă este frecventă, ouăle fiind o sursă bogată de compuşi necesari pentru creştere şi dezvoltare. Ouăle, însă, nu trebuie oferite în formă crudă copiilor, ci doar gătite, studiul raportând o rată mai ridicată a alergiilor la copiii cu vârste de 12-36 luni, atunci când aceste alimente nu au fost preparate termic.

Ouăle şi microbiomul intestinal

Microbiomul intestinal şi metabolitul său TMAO (trimetilamin-N-oxid) au un rol important în dezvoltarea bolilor cardiovasculare. Deoarece ouăle conţin o cantitate crescută de colină, s-a presupus că producţia TMAO poate fi crescută la persoanele care consumă ouă în exces.

Un studiu clinic prospectiv, non-randomizat, publicat în Food Science & Nutrition, a arătat, însă, că ouăle îmbunătăţesc funcţiile vasculare şi ale microbiomului intestinal, fără a creşte markerii de inflamaţiemetabolici şi de stres oxidativ. Ameliorarea funcţiei vasculare poate fi explicată prin modificările determinate la nivelul microorganismelor din tractul digestiv.

Ultimele Știri

Super oferta de Digi RCS-RDS România. Abonamente de 1,5 euro plus telefoane mișto

Super oferta de Digi RCS-RDS România. Abonamente de 1,5 euro plus telefoane mișto. Portează-te la DIGI cu mai multe...

Alte știri din aceeași categorie